La câteva zile de la învestire, premierul Dorin Recean a mers astăzi în prima vizită de lucru în teritoriu. Întâmplător sau nu, destinația aleasă este Fălești, raionul de baștină al președintei Maia Sandu. Acolo Recean a avut o întrevedere cu agricultorii, dar și cu primarii din raion.
Au profitat de vizita premierului și și-au spus păsul. Agricultorii din nordul țării cer amânarea achitării impozitelor până în toamnă, dar și noi piețe de desfacere pentru fructele și legumele pe care le produc. Oamenii au invocat și prețurile foarte mari la motorină și îngrășăminte și alte produse fitosanitare.
Să avem mediu de activitate, adică să putem vinde producția la un preț care corespunde cheltuielilor și problema motorinei s-a scumpit, a îngrășămintelor, pesticidelor care statul ar trebui cumva niște accize, nu să ni le scoată dar să ni le compenseze.
„Ne confruntăm cu prețuri mici la producția agricolă, ne confruntăm cu prețuri mari la impozite, la îngrășăminte minerale, la motorină, la produse fitosanitare, ceea ce o să ducă cred că la eșuare”.
Fermierii i-au cerut noului premier o lege care ar prevedea ca cel puțin 70% din rafturile magazinelor să fie destinată produselor autohtone.
„Sunt întrebări care trebuie de rezolvat, că nu sunt bani, dar de o pildă anul acesta ANSA închid laboratoarele, care ne va pune în mișcare și în cheltuială enormă și pierdere de operativitate, asta se poate de rezolvat”.
„I-am informat că vom analiza posibilitatea de a crește fondul de subvenționare cu încă 600 milioane de lei la următoarea rectificare bugetară. Nu este suficient, vom lucra mai departe să identificăm resurse ca să alocăm în acest sens”, a declarat prim-ministrul, Dorin Recean.
De la agricultori, prim-ministrul a trecut la primari. Și dacă primii își doresc piețe de desfacere, aleșii locali așteaptă cu nerăbdare reforma justiției.
„Cea mai mare problemă, este problema justiției, atâta timp cât o să predomine unele hotărâri de judecată asupra la tot ceea ce facem, administrația publică practic nu-i protejată de nimic”.
„Suntem deprinși cu problemele și ne mulțumim cu puținul, dar totuși vrem și noi să trăim mai bine și în condiții mai bune”.
Deocamdată s-au ales doar cu promisiuni.
„Republica Moldova, Guvernul va accelera procesul de ajustare a legislației și de transfer a IQ-ului comunitar în legislația Republicii Moldova, pentru ca să avem aceleași reguli ca și în Europa. Aceasta ne va ajuta foarte mult procesul de integrare europeană și să accesăm cât de curând fondurile de preaderare”, a menționat prim-ministrul, Dorin Recean.
În componența raionului Fălești intră 33 de primării.




































