O cameră de supraveghere a surprins momentul șocant în care cele două trenuri s-au ciocnit în Grecia, în noaptea de marți spre miercuri. În urma accidentului feroviar, au murit 43 de persoane și alte câteva zeci au fost rănite.
Trenul de marfă care se deplasa spre Larissa și trenul de călători care a plecat din Atena se aflau pe aceeași linie, circulând cu o viteză de 166 km/h și nu au putut evita coliziunea, relatează Protothema. Pe filmare se vede o bilă de foc imediat după coliziune, scrie Realitatea. net.
Potrivit presei din Grecia, accidentul s-ar fi produs din cauza unei erori umane. Șeful de gară din Larissa, cel mai apropiat oraș de locul unde s-a produs carnagiul, a schimbat greșit macazul și a direcționat trenul de pasageri pe aceeași linie pe care venea trenul de marfă.
Șeful de gară a fost arestat și ar fi recunoscut eroarea în fața anchetatorilor.
Între timp, bilanțul tragicului accident feroviar din Grecia s-a transformat în furie. Miercuri seara au izbucnit proteste, mulţi considerând că accidentul este rezultatul unei situaţii precare ce durează de mulţi ani. Protestatarii s-au ciocnit cu poliţia în faţa sediului central al Hellenic Train din Atena - compania responsabilă de întreţinerea căilor ferate din Grecia. Proteste au avut loc, de asemenea, în Salonic şi în oraşul Larissa, în apropierea locului unde s-a produs dezastrul de marţi seara.




































