Război în Ucraina, ziua 588: Planul lui Putin, risc pentru Moldova și fundul sacului! Care ar fi prețul aderării la UE

Rusia va reveni la START daca SUA renunţă la „poziţia lor ostilă'”

03 iunie 2023, ora 13:59

Rusia va reveni la respectarea deplină a tratatului Noul START privind măsurile pentru reducerea şi limitarea în continuare a armelor strategice ofensive (Treaty on Measures for the Further Reduction and Limitation of Strategic Offensive Arms) dacă Washingtonul va renunţa la „poziţia sa ostilă” faţă de Moscova, au relatat agenţiile de presă ruse, citându-l pe ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov - transmite Reuters și Agerpres.

Statele Unite au anunţat la începutul acestei săptămâni că vor înceta să mai furnizeze Rusiei unele notificări cerute în cadrul tratatului, între care actualizări privind locaţia rachetelor şi a lansatoarelor lor, ca represalii pentru „încălcările continue” ale Moscovei faţă de acord.

Potrivit lui Riabkov, anunţul nu a fost o surpriză pentru Moscova, iar decizia Rusiei de a suspenda tratatul Noul START rămâne valabilă în ciuda oricăror contramăsuri.

„Indiferent de orice măsuri sau contramăsuri din partea SUA, decizia noastră de a suspenda Tratatul START este de neclintit”, a declarat acesta, citat de agenţia de presă TASS.

„Iar propria noastră condiţie pentru a reveni la un tratat pe deplin operaţional este ca SUA să renunţe la poziţia fundamental ostilă faţă de Rusia”.

Război în Ucraina, ziua 588: Planul lui Putin, risc pentru Moldova și fundul sacului! Care ar fi prețul aderării la UE
Război în Ucraina, ziua 588: Planul lui Putin, risc pentru Moldova și fundul sacului! Care ar fi prețul aderării la UE
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
TV8.md, printre lideri în topul celor mai credibile site-uri de știri din Republica Moldova
TV8.md, printre lideri în topul celor mai credibile site-uri de știri din Republica Moldova
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
Un bărbat de 56 de ani a murit, după ce a fost lovit cu viteză de o bicicletă. La ghidon se afla un adolescent de 15 ani
Un bărbat de 56 de ani a murit, după ce a fost lovit cu viteză de o bicicletă. La ghidon se afla un adolescent de 15 ani

4 români, morți în accidentul de autobuz din Italia! Toți făceau parte din aceeași familie

04 octombrie 2023, ora 22:25

Patru români au murit în accidentul produs marți seară, 3 octombrie, în Mestre (Veneția), după ce un autobuz s-a prăbușit de pe rampa unui pod și a luat foc. 

Anunțul oficial a fost făcut de Ministerul român de Externe. Presa din România scrie că ar fi vorba despre vorba de o familie cu doi copii care locuiau în Germania.

Ziarele din Italia au publicat primele imagini cu scena accidentului. Un video preluat de pe camerele de supraveghere ale orașului arată cum autobuzul, aflat pe pod, încetinește din cauza aglomerației din trafic, iar apoi, fără nicio explicație, șoferul virează brusc dreapta și cade de la 15 metri peste liniile de cale ferată.

În total, accidentul s-a soldat cu 21 de persoane decedate și 15 răniți. 

/VIDEO/ Momentul în care autobuzul din Italia cade de pe pod: Sunt 21 de morți. Precizarea de la Chișinău
/VIDEO/ Accident cumplit în Italia! 21 de morți după ce un autobuz a căzut de pe un pod și a luat foc
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin,  rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin, rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram