Peste 50 mii de euro și peste 2,5 milioane de lei au fost ridicate de către oamenii legii în urma perchezițiilor desfășurate astăzi, 9 martie, în dosarul de finanțare ilegală a Partidului Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, perchezițiile s-au desfășurat în automobilele așa numiților „curieri” ai partidului, responsabili de recepționarea și transportarea banilor ilegali, către președinții și vicepreședinții de oficii teritoriale, care la rândul lor urmau să achite transportul și să remunereze persoanele care vin la protestele organizate de partid.
În rezultatul perchezițiilor 3 persoane au fost reținute, în automobilele cărora s-au depistat mai multe sume de bani repartizate în pungi și în plicuri în valută națională și străină în proporții deosebit de mari, în sumă de peste 50 000 euro și peste 2 500 000 lei, dar și listele cu datele de contact a persoanelor care trebuiau să primească banii respectiv.
Totodată, Procuratura mai precizează că una din persoanele implicate în recepționarea și transportarea banilor, față de care Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) la data 20 februarie 2023, a aplicat măsura preventivă alternativă arestului (liberarea provizorie sub control judiciar), a fost repetat fixată în activitatea de recepționare și transportarea banilor.
Urmărirea penală în cauza respectivă se afla la etapa de terminare a urmăririi penale și expedierea cauzei penale în privința unor persoane în instanța de judecată.