Nordul Republicii Moldova ar putea rămâne fără apă. Cod galben de alertă a fost anunțat în regiunea Naslavcea, după scurgerile de petrol în Nistru, din cauza unui atac al Rusiei asupra unei hidrocentrale din Ucraina. Situația este dramatică și la Odesa. Totodată, persoanele aflate în județul Tulcea, zona de graniță cu Ucraina, au primit vineri dimineaţa, în jurul orei 10:05, un mesaj RO-Alert, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.
video: dotto.tv
Administrația președintelui Donald Trump a autorizat temporar vânzarea unor produse petroliere rusești aflate deja pe nave în larg, potrivit unei licențe emise de Departamentul Trezoreriei SUA. Decizia permite țărilor să cumpere țiței sau produse petroliere rusești încărcate pe nave începând cu 12 martie. Autorizația este valabilă până la 11 aprilie, potrivit CNN. Anunțul nu a avut niciun efect asupra cotațiilor internaționale ale petrolului.
UPDATE Rușii se confruntă de mai bine de o săptămână cu întreruperi ale internetului mobil, iar această situație a produs temeri că autoritățile pregătesc un control mai stric în ceea ce privește activitatea online.Locuitorii Moscovei au ajuns să utilizeze stații radio sau pagere pentru a comunica, din cauza problemelor cu internetul. Utilizatorii din Moscova și din Sankt Petersburg au început să raporteze probleme în accesarea internetului în urmă cu aproximativ o săptămână. Aceștia spun că nu pot încărca site-uri sau aplicații, iar alții și-au pierdut complet semnalul, motiv pentru care nu mai pot să efectueze nici apeluri telefonice. Autoritățile ruse au anunțat în această săptămână că întreruperile sunt introduse pentru „a asigura securitatea” și că vor rămâne în vigoare „atât timp cât sunt necesare măsuri suplimentare”, transmite The Guardian.
UPDATE După ce Statele Unite au „relaxat“ sancțiunile împotriva petrolului rusesc, lumea întreagă așteaptă reacția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta, însă, se află la Paris, vineri, pentru o întâlnire cu președintele francez Emmaneul Macron. Totuși, Zelenski și-a exprimat părerea despre o astfel de decizie a SUA în urmă cu câteva zile. În cadrul unei conferințe de presă de marți, președintele Ucrainei a avertizat că această măsură ar fi o „lovitură gravă” pentru țara sa și o „lovitură de imagine” pentru întreaga lume. „Cum pot fi ridicate sancțiunile împotriva Rusiei dacă aceasta este agresorul?”, a întrebat Zelenski în cadrul unei conferințe de presă pe 10 martie, subliniind că sancțiunile au scopul de a împiedica Moscova să-și finanțeze războiul împotriva Ucrainei. „Ar crea un precedent pe care alții l-ar putea urma, și nu într-un mod pozitiv”, notează Gândul.
UPDATE Cancelarul german Friedrich Merz a spus vineri că orice măsură de relaxare a sancțiunilor împotriva Rusiei este greșită, după ce Statele Unite au acordat o derogare de 30 de zile pentru ca țările să poată cumpăra petrol și produse petroliere rusești blocate pe mare. „Considerăm că este o greșeală”, a afirmat Merz în cadrul unei conferințe de presă alături de omologul său norvegian.„În prezent, există o problemă legată de prețuri, dar nu și de aprovizionare. Și, în acest sens, aș dori să știu ce alți factori au determinat guvernul SUA să ia această decizie”, a adăugat el. La rândul său, premierul norvegian Jonas Gahr Stoere a declarat și el că sancțiunile din domeniul energiei aplicate Rusiei nu ar trebui relaxate, scrie HotNews.
UPDATE Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, a reacționat la decizia Curții Penale Internaționale (CPI) de a investiga crimele atribuite regimului condus de Alexander Lukașenko împotriva populației din Belarus. „Salutăm decizia Curții Penale Internaționale de a deschide o anchetă, inițiată de Lituania, privind crimele regimului Lukașenko împotriva poporului belarus”, a scris Sybiha joi seara pe platforma X. Potrivit oficialului ucrainean, demersul transmite un mesaj clar că liderii autoritari nu pot evita răspunderea juridică: „Acest lucru transmite un semnal puternic că nu va exista impunitate, nici măcar pentru cei care se consideră deasupra legii și a oricăror norme de umanitate”, scrie Mediafax.
UPDATE Generalul Keith Kellogg, fostul emisar pentru Ucraina, care a fost dat afară de Donald Trump, a vorbit miercuri, 11 martie 2026, despre războiul de peste patru ani provocat de Rusia în țara vecină. Kellogg a avertizat Casa Albă, într-un interviu acordat televiziunii NHK din Japonia, că Putin are o singură variantă de a încheia conflagrația: trebuie să fie de acord că „nu va mai câștiga teritoriu” în Ucraina. Ofițerul remarcă faptul că Putin nu mai este capabil să învingă. Kellogg a vizitat Japonia pentru a participa la Conferința de la Tokyo 2026, organizată de Genron NPO, un think tank japonez. A fost trimis special pentru Ucraina până în decembrie și a fost implicat în discuțiile de pace dintre Moscova și Kiev, potrivit NHK. Fostul trimis special al SUA, generalul Keith Kellogg, consideră că, pentru a pune capăt războiului împotriva Ucrainei, Putin trebuie să concluzioneze că Rusia nu mai este capabilă să câștige.
UPDATE O celulă de criză comună, cu experți străini, a fost creată de autorități în contextul deversării de produse petroliere în nordul râului Nistru. Decizia a fost luată de Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) și are ca scop protecția mediului și siguranța cetățenilor. Potrivit unui comunicat emis de instituție, în cadrul ședinței de astăzi au fost stabilite măsuri extinse pentru a crea o celulă de criză comună, formată din specialiști din instituțiile naționale și experți din țările vecine, care să asigure o intervenție rapidă și coordonată.
UPDATE Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, îl primeşte, vineri, pe preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Paris, pentru a „demonstra” că războiul din Orientul Mijlociu „nu va distrage” atenția de la Ucraina şi că Rusia „se înșală” dacă crede că poate profita de acest context geopolitic, scrie AFP, citată de Kyiv Post.
UPDATE Războiul de peste 4 ani al lui Putin din statul vecin cunoaște o continuă dinamică atât diplomatică, cât și pe frontul de luptă. Deși atenția Statelor Unite s-a mutat spre Iran, Ucraina a găsit soluția salvatoare pentru a contracara lipsa rachetelor cu rază lungă de acțiune Tomahawk ale lui Trump. Kievul și-a extins campania de atacuri în adâncul Rusiei prin dezvoltarea accelerată a noilor sale rachete Flamingo.
UPDATE Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, ar avea o „mână ascunsă” în tactica folosită de Iran în atacurile cu drone din Orientul Mijlociu, a declarat ministrul britanic al apărării, John Healey, după un briefing cu ofițeri britanici la sediul central al armatei din Northwood, Marea Britanie. Healey a spus jurnaliștilor că piloții iranieni și cei ai grupărilor pro-Teheran au început să adopte metode de luptă asemănătoare celor folosite de ruși în războiul din Ucraina, în special în modul de utilizare a dronelor „Shahed”, potrivit The Guardian. „Nimeni nu ar fi surprins să vadă că mâna ascunsă a lui Putin se află în spatele unora dintre tacticile iraniene și, posibil, chiar în spatele unora dintre capacitățile lor”, a declarat secretarul britanic al Apărării, John Healey, la un briefing militar la Londra.
UPDATE Pe măsură ce războiul din Orientul Mijlociu se extinde, Iranul pare să primească sprijin din partea unor mari rivali ai Statelor Unite. Potrivit unor surse din serviciile de informații occidentale, Rusia ar furniza Teheranului imagini din satelit și informații despre modul de folosire a dronelor, pentru a lovi forțele americane și aliații din regiune. Oficiali americani avertizează că și China ar putea oferi anumite forme de sprijin, scrie Bloomberg.
UPDATE Șocul prețurilor la gazele naturale prin care trece Europa din cauza războiului din Iran ar putea accelera decuplarea regiunii de energia rusească în timp ce continentul se apropie și mai mult de SUA, transmite Energy Press, citată de Rador.
UPDATE Rusia a câștigat 6 miliarde de euro din exporturile de combustibili fosili în primele două săptămâni ale războiului SUA-Israel cu Iranul. Această creștere a fost favorizată de majorarea prețurilor globale la energie cu 14% în martie 2026, conform unui raport al Centre for Research on Energy and Clean Air (CREA).
UPDATE Emisarul prezidențial rus Kirill Dmitriev a declarat joi că derogarea acordată de SUA țărilor pentru a cumpăra petrol rusesc sancționat acoperă aproximativ 100 de milioane de barili de țiței rusesc. „Pe fondul crizei energetice tot mai acute, relaxarea în continuare a restricțiilor asupra aprovizionării cu energie din Rusia pare din ce în ce mai inevitabilă, în ciuda rezistenței unor birocrați de la Bruxelles”, a scris Dmitriev într-o postare pe aplicația de mesagerie Telegram.
UPDATE Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, a raportat că 35 de membri ai Parlamentului European i-au scris președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cerându-i să se asigure că Ungaria se confruntă cu consecințe pentru confiscarea a șapte paznici ucraineni care transportau numerar și a numerarului aparținând Oschadbank.Sybiha le-a mulțumit europarlamentarilor pentru exprimarea „poziției lor clare față de banditismul Ungariei”. „O astfel de declarație fermă reflectă o poziție europeană principială în apărarea statului de drept și a valorilor noastre comune”, a comentat el.În scrisoarea lor către von der Leyen, europarlamentarii și-au exprimat „profunda îngrijorare cu privire la acțiunile intolerabile, ilegale și provocatoare ale guvernului maghiar”.
UPDATE Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a lansat joi, 12 martie, o recomandare oficială către cetățenii săi de a evita călătoriile neesențiale în Germania. Diplomația rusă susține că atmosfera din statul german a devenit ostilă pentru ruși, indiferent de statutul lor de rezidență.
UPDATE Președintele Karol Nawrocki a anunțat că va veta legislația care permite Poloniei să acceseze împrumuturi UE în valoare de aproape 44 de miliarde de euro pentru apărare, relatează TVPWorld.
UPDATE Un transportator rusesc de gaz natural lichefiat (GNL), atacat recent în largul Libiei, se află în derivă între Malta și insula italiană Lampedusa, a anunțat joi autoritatea portuară din La Valletta, potrivit AFP. Președintele rus Vladimir Putin a acuzat săptămâna trecută Kievul de un „atac terorist”.
UPDATE SUA au emis o derogare de 30 de zile pentru ca ţările să poată cumpăra petrol şi produse petroliere ruseşti sancționate, blocate în prezent pe mare. Această măsură a fost descrisă de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, ca un pas pentru stabilizarea piețelor energetice globale zguduite de războiul din Iran. Licența emisă joi de Washington autorizează livrarea şi vânzarea de țiței şi produse petroliere ruseşti încărcate pe nave începând cu 12 martie şi este valabilă până la miezul nopţii, ora Washingtonului, pe 11 aprilie, conform textului licenței publicat pe site-ul web al Departamentului Trezoreriei. Preţurile petrolului au scăzut vineri dimineaţă în Asia, după anunţul derogării din partea SUA.
UPDATE Ucraina dezvoltă propriul sistem complex de apărare aeriană, inspirat oarecum din sistemul „Iron Dome” al Israelului, dar la o scară mult mai mare, pentru a se potrivi dimensiunii ţării, a declarat, într-un interviu pentru „Kyiv Post”, Pavlo Elizarov, comandantul adjunct al Forţelor Aeriene ale Ucrainei, relatează News.ro.
UPDATE Odesa ar putea rămâne fără apă potabilă, a anunțat Ministerul Economiei al Ucrainei pe site-ul său. Ministerul a subliniat că acest scenariu este probabil din cauza poluării râului Nistru.
UPDATE Republica Moldova a instalat baraje pe Nistru după deversarea de produse petroliere pe teritoriul Ucrainei și poluarea apei, a comunicat ministrul moldovean al mediului, Gheorghe Hajder, pe pagina sa de pe rețeaua de socializare Facebook: „Substanțe petroliere continuă să se reverse în râul Nistru din Ucraina, iar probele prelevate în zona Naslavcea prezintă riscuri de siguranță pentru alimentarea cetățenilor cu apă din Nistru. Îndemnăm populația din această zonă să nu folosească apa pentru uz casnic și animale”.
UPDATE Cod galben de alertă pentru locuitorii din regiunea Naslavcea, după ce datele de laborator privind apa din râul Nistru au arătat depășirea limitelor admise. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care nu a exclus posibilitatea de a sista temporar aprovizionarea cu apă pentru localitățile din nordul țării, dacă va fi necesar. „Având în vedere că acest combustibil continuă să ajungă pe râul Nistru, am fost nevoiți să ridicăm gradul de alarmă pentru locuitorii din regiunea Năslavcea, deoarece datele de laborator indică depășirea limitei admise”, a explicat ministrul.
UPDATE „Vineri, 13 martie, sistemele radar ale MApN au detectat, în jurul orei 10.00, ținte aeriene la nord de județul Tulcea (zona Chilia Veche-Vâlcove). Sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, iar două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au decolat pentru cercetarea și monitorizarea spațiului aerian. La ora 10.05 a fost emis mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, pentru zona vizată. Din datele existente până la această oră, este posibil ca resturi de dronă să fi căzut și pe teritoriul României, în zona Chilia Veche. Echipe specializate sunt pregătite să intervină în teren pentru a demara o operațiune de căutare”, arată un comunicat al Ministerului Apărării de la București.
UPDATE Alertă de dronă în județul Tulcea. Persoanele aflate în Tulcea, în zona de graniță cu Ucraina, au primit vineri dimineață un mesaj RO-ALERT, prin care populaţia este informată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte provenite din spațiul aerian.
UPDATE Șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat într-un interviu publicat vineri de Financial Times (FT), după mai bine de un an de turbulențe în relațiile transatlantice, că Statele Unite vor să „divizeze Europa” și „nu agreează Uniunea Europeană”. „Ceea ce cred că este important să înțeleagă toată lumea este că Statele Unite au fost foarte clare în ceea ce privește dorința lor de a diviza Europa. Nu le place Uniunea Europeană”, a declarat Kallas, potrivit FT și Reuters.
UPDATE Armata ucraineană raportează că, în ultimele 24 de ore, ocupanții ruși au pierdut pe frontul din Ucraina 860 de soldați. Astfel, de la începutul războiului, forţele ucrainene au lichidat, în total, 1.277.620 de militari ruşi – potrivit unui comunicat remis, vineri, de Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.
UPDATE Compania italiană Leonardo va testa în condiții reale în Ucraina noul său sistem de apărare aeriană Michelangelo, proiectat să intercepteze rachete balistice, hipersonice și drone, înainte de testele NATO programate pentru 2027, scrie Adevărul.
UPDATE Finlanda este mai bine pregătită decât alte țări europene pentru o posibilă confruntare militară cu Rusia, scrie Bloomberg. Iar experiența ei ar putea oferi lecții importante pentru restul Europei.
UPDATE În contextul tensiunilor geopolitice tot mai accentuate din martie 2026, starea infrastructurii de protecție civilă a Europei a revenit în centrul atenției. Un raport recent arată o realitate alarmantă: buncărele construite în timpul Războiului Rece sunt în pragul colapsului, iar Uniunea Europeană are mâinile legate din punct de vedere legal pentru a remedia situația, scrie Euronews.
UPDATE Ministrul român al Apărării, Radu Miruţă, a declarat, joi seară, după ce a vizitat, alături de Volodimir Zelenski, baza de la Fetești, unde piloții ucraineni se antrenează pe F-16, că acesta este "un semn al cooperării reale dintre România și Ucraina în domeniul securității. Am discutat despre continuarea programelor de pregătire pentru piloții ucraineni și despre consolidarea capacităților de apărare pe flancul estic al NATO". Miruţă a punctat şi că "noi dormim liniștiți in paturile noastre pentru cǎ de patru ani ucrainienii țin piept agresorului Putin", notează Antena3.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit joi cu ministrul român al Apărării, Radu Miruță, la baza de la Borcea. Cei doi oficiali au discutat despre întărirea capacităților de apărare pe Flancul Estic al NATO și despre continuarea programelor de instruire pentru piloții ucraineni. Ministrul român a subliniat că România și Ucraina rămân parteneri strategici în domeniul securității și apărării, iar cooperarea dintre cele două state este esențială în contextul tensiunilor din regiunea Mării Negre, scrie B1.
UPDATE Premierul Ilie Bolojan a avut joi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, aflat în vizită oficială în România, discuțiile vizând, între altele, cooperarea în domeniile militar, economic, energetic și al transporturilor, scrie NewsWeek.
UPDATE Ucraina și România vor construi două noi linii de alimentare cu energie electrică, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski după întâlnirea de joi cu omologul său român Nicușor Dan.
UPDATE În Ucraina a fost introdusă o nouă sărbătoare - Ziua limbii române, care va fi sărbătorită anual pe 31 august, potrivit unui decret al președintelui Volodimir Zelenski datat 12 martie. Decizia a fost luată în scopul dezvoltării înțelegerii reciproce, respectului reciproc și cooperării în relațiile ucraineano-române, precum și „încurajării dialogului intercultural”, arată decretul președintelui Zelenski, care joi a fost în vizită în România.În prezent, arată Ukrainska Pravda, în Ucraina nu există nicio sărbătoare în cinstea limbii altor țări vecine. Cu toate acestea, la 24 mai se sărbătorește Ziua scrierii și culturii slave, introdusă în 2004 de către președintele de atunci, Leonid Kucima.
UPDATE Președintele României, Nicușor Dan, a calificat drept inacceptabilă blocarea împrumutului european de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina și și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini orice variantă de deblocare propusă de Comisia Europeană. Potrivit Evropeiska Pravda, preşedintele român a făcut o declaraţie în acest sens în timpul conferinței de presă de joi de la Palatul Cotroceni, după discuţiile cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Bucureşti, notează Rador.
UPDATE Preşedinţii României şi Ucrainei, Nicuşor Dan şi Volodimir Zelenski, au semnat ieri la Bucureşti „parteneriatul strategic“ între cele două ţări. Ucraina a intrat acum o lună în cel de-al cincilea an de război cu Rusia, notează ZF.
UPDATE Vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la București și decizia recentă de a permite utilizarea infrastructurii militare din România de către Statele Unite pentru operațiuni logistice legate de criza din Orientul Mijlociu pot marca un moment important pentru țara noastră. Diplomatul și analistul geopolitic Alexandru Coita consideră că ambele evoluții indică începutul unei repoziționări regionale a României, notează Ziare.com.