Pe 3 septembrie este marcată Ziua Națională a Armatei (a nu se confunda cu Ziua Armatei Sovietice, marcată pe 23 februarie). Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a mulțumit tuturor apărătorilor pentru „prestaţia bună pe care au demonstrat-o la îndeplinirea obligațiunilor funcționale”, activând în interesul țării și al cetățenilor.
„Datorită profesionalismului Dumneavoastră, Armata Națională este un garant al păcii și stabilității Republicii Moldova, iar statul nostru - un contribuitor ferm la securitatea internațională, prin participarea în misiuni de menținere a păcii.
Dragi colegi, am încrederea că veţi continua să vă faceţi datoria cu responsabilitate şi perseverenţă pentru a îndeplini dezideratul de modernizare a Armatei Naționale și a oferi securitate fiecărui cetățean al țări noastre.
La fel, vin cu un mesaj deosebit de apreciere pentru cei care au stat la baza formării Armatei Naționale și care au luptat pentru apărarea suveranității, independenței și integrității Republicii Moldova. Un gând aparte pentru militarii Armatei Naționale care în acest moment execută servicii în unitățile militare și celor care se află în misiuni internaționale de menținere a păcii, dar și familiilor care îi încurajează și susțin în îndeplinirea angajamentelor asumate față de țară”, se arată în mesajul ministrului.
Cu această ocazie, Ministerul Apărării organizează mai multe activități în diferite regiuni ale țării. De exemplu, începând cu ora 14:00, în parcul „Alunelul”, cetățenii vor putea face cunoștință cu geniști, medici, studenți militari și pacificatori militari din forțele speciale.
În Capitală vor fi prezentate expoziții de fotografii, de echipament și tehnică, exerciții demonstrative, concursuri pentru copii, recital muzical și ceremoniale militare de retragere cu torță și altele.
La Cahul, militarii Brigăzii de infanterie motorizată „Dacia” vor prezenta un șir de activități. Programul va fi prezentat în Piața Horelor, începând cu ora 10:00.
Iar de la ora 12:00, în Piața Independenței din orașul Bălți, activități vor prezenta militarii Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova”.
Armata Națională a fost creată pe 3 septembrie 1991, prin decret prezidențial. În 2023 se împlinesc 32 de ani de la fondare.
video: fb/Ministerul Apărării al Republicii Moldova



























































