Republica Moldova va beneficia de un sprijin de 10 milioane de lire sterline din partea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Conform unui comunicat emis de Guvernul britanic, banii vor fi utilizați în sprijinirea reformelor economice, securității energetice din țară și pentru a spori rezistența regională.
Ministrul afacerilor externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, James Cleverly, care se află într-o vizită la Chișinău a precizat că este alături de poporul Republicii Moldova în apărarea alegerii lor democratice de a urma o cale de libertate, independență și suveranitate.
„Noul angajament se adaugă celor 12 milioane de lire sterline care deja contribuie la combaterea corupției în țară.
De asemenea, se lucrează pentru a ajuta Moldova să-și consolideze apărarea împotriva atacurilor cibernetice, să combată dezinformarea pro-ruse, să reformeze forțele armate, să construiască o economie mai puternică și să combată corupția. Aceasta este însoțită de un sprijin suplimentar de 10 milioane de lire sterline pentru agențiile ONU care oferă servicii esențiale și ajutor financiar refugiaților ucraineni și cetățenilor moldoveni care îi găzduiesc”, este precizat într-un comunicat al guvernului britanic.
Ministrul britanic a mai precizat că condamnă acțiunile oligarhilor moldoveni, care au jefuit oamenii simpli și au dus țara spre stagnare.
„Noi condamnăm oligarhii care în mod sistematic furau de la cetățenii țării și noi sprijinim acțiunile țării pentru a susține justiția. Noi deja am sancționat doua persoane și vom continua să-i căutăm și pe ceilalți. Noi lucram cu Moldova în domeniul securității cibernetice și oferim suport strategic pentru a combate războiul dus de Rusia ce vă țintește”, a precizat ministrul.