Spitalul Raional Florești a fost dotat cu două aparate de anestezie performante și sisteme care permit o comunicare rapidă între pacienți și personalul medical.
Echipamentele au fost achiziționate în cadrul unui proiect elaborat de Ministerul Sănătății și finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al României, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid).
Instituția nu dispunea de suficiente aparate de anestezie pentru efectuarea tuturor intervențiilor chirurgicale programate și urgente. Odată cu primirea a două aparate cu caracteristici tehnice avansate calitatea asistenței medicale în timpul operațiilor va fi îmbunătățită considerabil. De asemenea, mai mulți pacienți vor fi operați, astfel încât starea lor de sănătate să nu să se agraveze.
Anual, la Spitalul Raional Florești sunt efectuate 1 500 de intervenții care necesită anestezie generală, potrivit datelor instituției. Având în dotare aceste dispozitive de ultimă generație, medicii își propun să sporească numărul de operații, în mediu până la 2 200.
La fel, cu suportul financiar al Guvernului României, în patru secții ale spitalului – chirurgie generală, ortopedie și traumatologie, neurologie, terapie generală, au fost instalate sisteme care ușurează comunicarea pacienților cu lucrătorii medicali și contribuie la acordarea în cel mai scurt timp a îngrjirilor.
Bugetul total al proiectului este de două milioane de lei.