Termoelectrica informează că a fost lichidată cu succes defecțiunea de pe conducta termică care a cauzat inundația din seara de ieri, 20 martie, din centrul Capitalei.
„Defecțiunea a fost localizată, în scurt timp, iar echipa de intervenție a efectuat lucrări de reparație de la ora 22:00 până la ora 04:00. La fața locului au fost implicate mai multe echipe mobile de intervenție, care au lucrat în regim non-stop pentru înlăturarea defecțiunii”, scrie într-un comunicat al întreprinderii.
Potrivit Termoelectrica, la această oră, toți consumatorii dispun de energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră.