Prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, s-a deplasat marţi la Bucea, oraş-martir situat lângă Kiev, devenit simbol al atrocităţilor ocupaţiei ruse, în cadrul primei sale vizite „istorice” în Ucraina, informează AFP. Potrivit autorităților ucrainene, această vizită este un semn de solidaritate și cooperare puternică între Ucraina și Japonia, scrie Agerpres.
Kishida s-a deplasat la Bucea cu trenul, la începutul după-amiezii, la scurt timp după ce a sosit la Kiev, tot cu trenul, şi înainte de întrevederea sa cu preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski.
„Această vizită istorică este un semn de solidaritate şi de cooperare puternică între Ucraina şi Japonia”, a declarat ministrul-adjunct al afacerilor externe ucrainean Emine Djeppar, postând fotografii cu Fumio Kishida pe peronul gării din Kiev.
„Suntem recunoscători faţă de Japonia pentru solida sa susţinere şi contribuţia sa la viitoarea noastră victorie”, a adăugat ea.
Kishida urmează să aibă o întrevedere cu preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski, pentru a-i transmite „respectul său pentru curajul şi perseverenţa poporului care îşi apăra patria sub comanda sa, precum şi solidaritatea şi susţinerea infailibilă acordată Ucrainei de Japonia şi de G7”, a cărui gazdă această ţară asiatică este în acest an, a precizat diplomaţia niponă într-un comunicat.
După vizita la Kiev din 22 martie, prim-ministrul nipon va vizita Polonia pentru o întâlnire la cel mai înalt nivel și va reveni în Japonia în dimineața zilei de 23 martie.
Presa japoneză a numit că este „extrem de neobișnuit” ca un prim-ministru japonez să viziteze o țară străină fără o notificare prealabilă. Acest lucru a fost probabil făcut din motive de securitate, scrie Hromadske.
Fumio Kishida a primit o invitație de a vizita Ucraina în timpul unei conversații telefonice cu Zelenski în ianuarie.
Guvernul japonez a oferit asistență Ucrainei în domeniul energiei, în special al generatoarelor de energie, și în deminare. În ianuarie, țara a alocat 95 de milioane de dolari pentru reconstrucția Ucrainei prin Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Anterior, în aprilie 2022, Japonia a alocat 4,5 milioane de dolari pentru eliminarea de urgență a dispozitivelor explozive și a molozului din Ucraina.
Tot în luna mai, Japonia și Ucraina au semnat un contract de împrumut în valoare de 100 de milioane de dolari, iar în noiembrie, Japonia a alocat 14 milioane de dolari pentru exportul de grâu ucrainean în Somalia.




































