O femeie din Moldova primește un salariu cu aproape 14% mai mic decât un bărbat angajat în aceeași funcție. Inechitatea salarială de gen este cea mai frecventă discriminare la locul de muncă, spun experții. Problema e că avem în Moldova un nivel al culturii juridice atât de jos, încât nici nu ne dăm seama când suntem discriminați de angajator.
„Ce înseamnă discriminarea la locul de muncă, dumneavoastră cum credeți? Atunci când șefii își bat joc de angajați”.
„Noi ne străduim în interiorul colectivului să nu avem certuri, așa că totul este bine”.
„Șefii sunt super”.
„Am avut noroc de lucru și nu am avut așa probleme. Nici presiune din punct de vedere psihologic? Eu cred că totul depinde de persoană, de felul cum te prezinți și te manifești”.
Astfel, deși cei din domeniul drepturilor omului se zbat pentru a exclude inechitățile la locul de muncă, cei mai mulți moldoveni nici nu știu că sunt discriminați. Iar atunci când realizează că le-au fost încălcate drepturile, mulți justifică acțiunile angajatorilor.
„Erau multe, clar, dar eu cred că în mare măsură, eu eram vinovat.”
„Gândirea de victimă se întâlnește foarte des, cu toate astea, sunt și eu surprinsă
de faptul că recent, am constatat o lipsă de informație accesibilă, cu privire la
dreptul și obligații și legislații pentru populația de rând, lumea află de la știri, de la
televiziuni, din rețele de socializare, câteva bucăți de informație, vizavi de un
subiect sau altul”.
Avem o cultură juridică foarte scăzută. Așa explică specialiștii discrepanțele dintre felul în care percep inechitățile la locul de muncă experții și angajații. Astfel, deși unora le sunt încălcate în mod flagrant drepturile, majoritatea oamenilor o iau drept normă. Cea mai frecventă formă de discriminare la locul de muncă în țara noastră este inegalitatea salarială între femei și bărbați.
Diferența dintre remunerarea pentru o femeie, comparativ cu cea în cazul unui bărbat, care îndeplinește aceeași muncă sau o activitate similară este de 13,6%. Alte criterii de discriminare la locul de muncă sunt naționalitatea, limba vorbită și chiar trăsăturile fizice. Mai mult, unii angajatori cer în continuare ca persoanele care candidează la o anumită funcție, să indice statutul lor social, dar și numărul de copii pe care îi au.
De multe ori, acești factori influențează decizia șefului de a angaja sau nu o persoană. Potrivit experților, multe cazuri de inechitate la locul de muncă ar putea fi combătute odată cu ratificarea de către Republica Moldova a Convenției 190.
„Acest fenomen influențează și la scăderea productivității, acest fenomen frânează un dialog social constructiv, și acest fenomen duce și la exodul forțelor de muncă din Republica Moldova, iar noi avem nevoie de salariați, de lucrători, care activează în condiții bune de muncă”.
Autoritățile promit că depun toate eforturile pentru ca această convenție să fie implementată.
„În cadrul ministerului discutăm și analizăm acest document. Am avut discuții și cu partenerii sociali, sindicatele și patronatele și urmează în acest an să pregătim tot pachetul de documente pentru ca să ne asigurăm ca prevederile din această convenție se implementează în practică la locul de muncă”.
Până în prezent, documentul a fost ratificat de 25 de țări, inclusiv șase state din Europa. În Republica Moldova, convenția nr. 190 din 2019, privind violența și hărțuirea în lumea muncii este inclusă în Planul de Acțiuni al Guvernului pentru anul curent, dar și în programul de țară pentru muncă decentă pentru anii 2021-2024.




































