Numărul persoanelor reținute în dosarul privind pregătirea unor tentative de asasinat asupra unor persoane publice din Ucraina a ajuns la 12. Încă un suspect, bărbat de 36 de ani, a fost reținut la Chișinău.
Potrivit unui comunicat al poliției, acesta ar fi membrul grupului criminal și a fost implicat în organizarea acțiunilor de pregătire a atacurilor.
La acest moment, în privința bărbatului sunt desfășurate acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a eventualilor complici.
TV8.md amintește că 11 persoane, patru în Moldova și șapte în Ucraina, au fost reținute într-o schemă de asasinare a unor oficiali ucraineni. Reținerile au avut loc în urma perchezițiilor din Kiev și Odesa, unde au fost ridicate arme, echipamente, dispozitive de comunicare și alte dovezi.
Principalul suspect, un bărbat de 30 de ani din Chișinău, a fost anterior condamnat în Rusia pentru trafic de droguri, transferat în Moldova și grațiat în 2022. Potrivit surselor TV8, una dintre ținte era jurnalistul ucrainean, Dmitri Gordon, inclus pe lista „extremiștilor” din Rusia și dat în urmărire.
Pentru asasinarea persoanelor vizate, suspecții ar fi fost plătiți prin portofele electronice de către organizatorul grupului infracțional, aflat în Ucraina, pentru a evita identificarea lor de către autorități.
Primii trei din cei patru reținuți în Moldova în schema de asasinare a unor oficiali ucraineni au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Suspecții nu au răspuns la întrebările presei.