Republica Moldova trebuie să devină membră a Uniunii Europene până la sfârșitul acestui deceniu. Declarația a fost făcută de șefa statului, Maia Sandu, în cadrul unui interviu pentru proiectul media „Moldova Poate”, realizat de jurnalistul Alex Gurdilă.
„Republica Moldova va fi membră a Uniunii Europene și eu cred că trebuie să devină membră în următorii ani, până la sfârșitul acestui deceniu. Acum acest lucru se poate întâmpla dacă punem cu toții umărul, dacă vom munci cu toții, fiecare la locul lui, pentru ca aspirație să devină realitate”.
Președinta a declarat că Uniunea Europeană este proiect de pace.
„UE a fost creată după al Doilea Război Mondial pentru a numai permite războaie între țările membre. Este un proiect al libertății și democrației și asta înseamnă să creezi un stat în care este prețuită viață fiecărui cetățean. Este adevărat că statele membre ale Uniunii Europene și-au revăzut politica în raport cu extinderea Uniunii Europene, inclusiv din cauza acestei tragedii, care se numește agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Dar este la fel de adevărat că noi cu toții am muncit pentru ca această oportunitate să se materializeze și să obținem statutul de țară candidată”