Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1725: Atac masiv și planul Rusiei ca în 1997. Zelenski dezvăluie oferta SUA și are un mesaj pentru Putin

Război în Ucraina, ziua 402: Glumă proastă de 1 aprilie și mitropolit arestat! Franța acuză Rusia, iar Kievul promite un Nurnberg

război ucraina8
01 aprilie 2023, ora 23:08

Războiul din Ucraina continuă și în ziua cu numărul 402 de la începutul invaziei la scară largă decretate de președintele rus Vladimir Putin. Moscova a preluat sâmbătă președinția Consiliului de Securitate al ONU pentru întreaga lună aprilie, „o palmă în fața comunității internaționale” pentru Ucraina și „o glumă proastă de 1 aprilie” pentru Occident, transmite agenția AFP, potrivit G4media.

„Președinția rusă a Consiliului de Securitate al ONU este o palmă dată comunității internaționale”, a declarat pe Twitter ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba. Potrivit acestuia, „membrii actuali” ai organismului executiv al ONU trebuie să „zădărnicească orice încercare” a Rusiei de a „abuza de președinția sa”.

UPDATE Serviciul de securitate din Ucraina l-a arestat sâmbătă pe stareţul mânăstirii cunoscută sub numele de Lavra Pecerska din Kiev, cel mai important lăcaş de cult din Ucraina, anunță BBC, potrivit Rador. Autoritățile de la Kiev au transmis că șeful Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei, supranumit Pașa „Mercedes”, este acuzat în temeiul a două articole din codul penal: incitarea la ură interreligioasă și justificarea agresiunii armate din partea Federației Ruse. Casa sa a fost percheziționată, iar el a fost filmat când a părăsit mănăstirea cu Mercedesul său. 

UPDATE Autorităţile ucrainene au raportat că, în ultimele 24 de ore, armata rusă a bombardat 100 de localităţi din nouă regiuni ale Ucrainei, folosind în atacuri multiple tipuri de arme – mortiere, tancuri, artilerie, sisteme de rachete cu lansare multiplă, sisteme S-300, rachete Iskander-M, drone și aviația tactică. Potrivit unui raport publicat sâmbătă dimineaţă, şapte civili au murit şi alţi 12 au fost răniţi în timpul bombardamentelor din ultimele 24 de ore. De asemenea, 63 de obiective de infrastructură au fost avariate în urma atacurilor lansate de ruşi, notează Rador.

UPDATE Comandamentul poliţiei ungare (ORFK) a anunţat sâmbătă că 5709 refugiaţi ucraineni au trecut vineri frontiera Ungariei cu Ucraina, iar alţi 4186 au intrat în ţară din România, transmite MTI, potrivit Agerpres.

UPDATE Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a promis că va spori livrările de muniții pentru forțele ruse din Ucraina în timpul unei vizite la cartierul general al trupelor Moscovei care luptă în această țară, potrivit unor imagini publicate sâmbătă de Ministerul Apărării, potrivit G4media.

UPDATE Un criminal condamnat, căruia i s-a permis să părăsească închisoarea din Rusia în care își ispășea pedeapsa pentru a se alătura grupului de mercenari Wagner și a lupta în Ucraina, a fost arestat la câteva zile după ce s-a întors acasă, fiind suspectat de uciderea unei femei în vârstă, informează CNN.

UPDATE Comandamentul poliţiei ungare (ORFK) a anunţat sâmbătă că 5709 refugiaţi ucraineni au trecut vineri frontiera Ungariei cu Ucraina, iar alţi 4186 au intrat în ţară din România, transmite MTI, potrivit Agerpres.

UPDATE Comisia Europeană a negat, sâmbătă după-amiază, informaţiile privind presupusa intenţie a preşedintelui instituţiei, Ursula von der Leyen, de a candida pentru postul de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

UPDATE Țările NATO intenționează să trimită în Ucraina două batalioane de tancuri de luptă germane Leopard-2 și patru batalioane de tancuri Leopard-1, a declarat ministrul german al apărării, Boris Pistorius, pentru Die Welt, relatează Kyiv Independent. Cele 160 de tancuri reprezintă aproximativ jumătate din cele 300 de tancuri solicitate de Ucraina pentru contraofensiva preconizată pentru primăvară-vară.

UPDATE Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care instituie sancţiuni împotriva a sute de companii, organizaţii şi persoane acuzate de sprijinirea invaziei ruse în Ucraina, transmite dpa. În majoritatea cazurilor, măsurile se aplică pe termen de zece ani.

UPDATE Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a discutat sâmbătă cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski, înaintea vizitei pe care liderul de la Paris o va efectua în China, informează cotidianul Le Monde, potrivit Mediafax.

UPDATE După Wagner, la modă este Puşkinistul. Rusia intenţionează să creeze o altă companie militară privată, iar anunţul a venit de la Evgheni Primakov, şeful agenţiei federale pentru Comunitatea Statelor Independente, ruşii din străinătate şi cooperarea internaţională, potrivit căruia mercenarii ar servi pentru a-şi proteja filialele din ţările „ostile”, notează Mediafax.

UPDATE Statele Unite nu furnizează Ucrainei rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune, ci iau în considerare alte opțiuni care ar permite armatei ucrainene să își mărească raza de acțiune pe câmpul de luptă, a declarat pentru Defense One generalul Mark Milley, președintele Statului Major Întrunit, relatează BBC.

UPDATE Autoritățile ucrainene s-au angajat să reformeze sistemul naţional de pensii și cel de asigurări sociale – potrivit unei scrisori de intenție adresate conducerii FMI. „Vom întreprinde schimbări semnificative în sistemele de pensii și de securitate socială după reforme cuprinzătoare în politica socială”, se arată în document, potrivit Rador.

UPDATE Începând din anul 2024, Federația Rusă va renunţa la zona de excludere impusă în urma dezastrului produs la Centrala Nucleară de la Cernobîl, Ucraina. Începând de anul viitor, zona de excludere asociată accidentului produs la Centrala Nucleară de la Cernobîl va înceta să mai fie valabilă în Rusia. O ordonanță de guvern în acest sens a fost publicată pe portalul oficial de internet al informațiilor juridice, notează Rador.

UPDATE Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat sâmbătă, 1 aprilie, că Ucraina va achiziţiona 100 de vehicule blindate multirol Rosomak, sub licenţă finlandeză, pentru care finanţarea este asigurată de Uniunea Europeană şi Statele Unite.

UPDATE Rusia a pierdut cel puțin o jumătate de duzină de sisteme radar greu de înlocuit, care au jucat un rol important în Ucraina, ajutându-și forțele să găsească și să distrugă artileria ucraineană, relatează Business Insider. Serviciile de informații occidentale consideră că Moscova ar putea avea doar câteva în luptă, notează AlephNews. Rusia a pierdut cel puţin şase radare de contrabaterie Zoopark-1M şi va avea probleme în a le regenera din cauza sancţiunilor, a anunţat Ministerul Apărării din Marea Britanie, conform The Guardian.

UPDATE Armata rusă a bombardat 4 localităţi din regiunea Sumi, rănind un civil. Ruşii au atacat localităţile Znov-Novhorodske, Bilopillia, Khotin şi Esman, potrivit raportului administraţiei militare regionale, notează Mediafax.

UPDATE „Pentru a readuce pacea în regiunea noastră, avem nevoie ca Ucraina să câştige acest război şi aceasta este singura opţiune pe care o avem”, spune Bogdan Aurescu, după ce a participat, joi şi vineri, reuniunea miniştrilor de externe aliaţi ai Formatului Bucureşti 9 (B9), care a avut loc în Polonia.

UPDATE Premierul Spaniei l-a îndemnat vineri pe președintele chinez Xi Jinping să se întâlnească cu Volodimir Zelenski la Kiev, relatează Sky News.

UPDATE Diana Șoșoacă a depus la Parlament un proiect de lege pentru unirea României cu Republica Moldova. În urmă cu câteva zile, senatoarea care a intrat în Parlament pe listele AUR, acum președinte al formațiunii S.O.S România, a cerut anexarea unor teritorii ucrainene. În proiectul depus de Șoșoacă se menționează că după adoptarea legii „vor fi notificate autoritățile internaționale competente, Guvernul Republicii Moldova, U.S.A., N.A.T.O., O.N.U, U.E”, notează Digi24.

UPDATE Şeful Administraţiei Militare Regionale Herson, Oleksandr Prokudin, a raportat că, în ultimele 24 de ore, armata rusă a atacat regiunea de 54 de ori. Potrivit unui comunicat remis sâmbătă dimineaţă, ruşii au lansat 439 de obuze, folosind artilerie grea, aviaţia şi lansatoare de rachete Grad, informează Rador. Oraşul Herson a fost bombardat de cinci ori, 27 de obuze lovind cartiere rezidenţiale, case particulare şi blocuri de apartamente.

UPDATE Planul declarat al Rusiei de a plasa arme nucleare în Belarus este o dovadă că discuțiile dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping de la începutul acestei luni au eșuat, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de CNN.

UPDATE Mandatul lui Mircea Geoană de secretar general adjunct al NATO a fost prelungit cu un an, până în octombrie 2024, a anunțat vineri, Jens Stoltentenberg, notează G4media.

UPDATE Vasily Nebenzya, trimisul Rusiei la Consiliul de Securitate al ONU, a declarat că Rusia predat rachete Iskander Belarusului și construiește deja spații de depozitare pentru arme nucleare tactice pe teritoriul statului vecin, scrie Obozrevatel. 

UPDATE Preşedintele francez Emmanuel Macron îl va avertiza pe omologul său chinez Xi Jinping săptămâna viitoare, cu ocazia vizitei sale în China, împotriva consecinţelor unei eventuale "decizii funeste" de a susţine din punct de vedere militar Rusia contra Ucrainei, a declarat vineri Palatul Elysee, citat de AFP.

UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a purtat discuții cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care s-a aflat, vineri, într-o vizită de lucru în Ucraina. Potrivit serviciului de presă al liderului de la Kiev, părțile au făcut schimb de opinii cu privire la consolidarea presiunii sancțiunilor asupra Rusiei și au discutat despre continuarea cooperării în contextul contracarării provocărilor din partea Kremlinului. Totodată, Zelenski a mulțumit Republicii Moldova pentru că a decis să recunoască Holodomorul stalinist (Marea Foamete, n.r.) drept genocid împotriva poporului ucrainean. Președintele Ucrainei a mai evidenţiat progresul înregistrat în dezvoltarea infrastructurii de transport, inclusiv conectarea regiunii Odesa și a sudului Republicii Moldova la un nou coridor feroviar cu un control comun la frontieră, notează Rador.

UPDATE NATO a interzis, vineri dimineață, 31 martie, aplicația TikTok pe telefoanele personalului. Nota a oficializat interdicția, dar TikTok nu a fost oricum utilizabil pe dispozitivele Alianței nici înainte, din cauza restricțiilor tehnologice interne, potrivit B1. Securitatea cibernetică este o prioritate de vârf pentru NATO. Alianța are cerințe stricte cu privire la utilizarea aplicațiilor de către angajați. TikTok nu este accesibil pe dispozitivele NATO”, a declarat un oficial al alianței pentru CNN.

UPDATE Preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat vineri Moscova că a "permis, a încurajat chiar" crimele de război ale armatei ruse în Ucraina, la un an de la retragerea Rusiei din oraşul Bucea, devenit simbol al acestor crime, informează AFP, citat de Agerpres. "Agresiunea Rusiei a dus la o sistematizare a crimelor de război împotriva Ucrainei şi împotriva poporului acesteia", a spus el într-un mesaj video prezentat în cadrul unui summit de la Kiev pe tema crimelor de la Bucea, cu ocazia marcării unui an de la recucerirea acestei localităţi de către forţele de la Kiev.

UPDATE Europol a analizat 7.000 de videoclipuri și imagini și a adunat mărturiile a 550 de martori din Ucraina pentru a elabora o listă cu 150 de suspecți de crime de război, relatează Kyiv Independent.
Catherine de Bolle, directorul executiv al Europol, a declarat pe 31 martie că agenția lucrează îndeaproape cu Curtea Penală Internațională (CPI), a informat Ukrinform. Lista va servi drept sprijin pentru procurorul general al Ucrainei, ofițerii de aplicare a legii din Ucraina și CPI să investigheze crimele de război ale rușilor în Ucraina, a spus de Bolle.

UPDATE După invazia lui Putin din Ucraina și mobilizarea rezerviștilor în Rusia a început un exod al locuitorilor, care au fugit peste graniță. Aproximativ 1 milion de persoane au fugit, iar printre destinații s-a aflat orașul Dubai din Emiratele Arabe Unite, unde traficul aerian de la Moscova a crescut cu 228% în 2022. Acum, această țară a anulat licența băncii ruse MTS din Abu Dhabi din cauza riscurilor de sancțiuni occidentale asociate creditorului.

UPDATE Consiliul de Administraţie al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a validat vineri un plan de asistenţă în valoare de 15,6 miliarde de dolari semnat pe 21 martie cu guvernul ucrainean, deschizând calea pentru plata unei prime tranşe de 2,7 miliarde de dolari, informează AFP, citat de Agerpres.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, Iuri Ihnat, a confirmat vineri că Ucraina folosește deja bombe ghidate prin satelit cu tehnologie JDAM-ER (Joint Direct Attack Munition-Extended Range) fabricate în SUA, potrivit Kyiv Independent. Din punct de vedere tehnic, JDAM este un kit care se montează pe o bombă de uz general – inițial pe bombele Mark-80 ale armatei americane- pentru a o transforma într-o armă ghidată prin GPS. Practic, niște „aripi” care transformă bombele simple cu cădere liberă în muniție ghidată, îmbunătățind precizia datorită unui GPS care ajută bomba să își ajusteze cursul în timp ce se apropie de țintă.

UPDATE Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a declarat vineri că Rusia, care a decis deja să amplaseze arme nucleare tactice în Belarus, ar putea, dacă va fi necesar, să amplaseze şi rachete nucleare intercontinentale, invocând perspectiva unui atac occidental asupra ţării sale dinspre Polonia, relatează Reuters, citat de news.ro.

UPDATE Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va candida pentru a deveni următorul secretar general al NATO, potrivit unei surse diplomatice citate de The Sun, preluat de Reuters și Agerpres.

UPDATE Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a consacrat mesajul transmis vineri seara evenimentului pe care Ucraina l-a marcat în cursul zilei - un an de la eliberarea oraşului Bucea, devenit simbol al atrocităţilor ruse. „Cuvântul principal astăzi este dreptate. Dreptate - pentru statul nostru, pentru tot poporul nostru care şi-a pierdut rudele, cei dragi, şi-a pierdut sănătatea, casa, viaţa normală din cauza agresiunii ruseşti, din cauza terorii ocupantului”, a spus liderul ucrainean, citat de News.ro. Zelenski s-a arătat „sută la sută” încrezător că toate aceste demersuri se vor materializa şi a promis că se va asigura de acest lucru, iar Kievul va găsi formatele şi instrumentele necesare. El le-a mulţumit pentru participare celor patru lideri care au venit vineri la Kiev şi au mers şi la Bucea, între care preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu. „Le sunt recunoscător liderilor din Slovenia, Slovacia, Croaţia şi Moldova, care au vizitat astăzi Ucraina şi au susţinut personal Bucea, onorând memoria tuturor celor care au murit în oraş în timpul ocupaţiei ruseşti”, a menţionat preşedintele Zelenski. „Şi, bineînţeles, le mulţumesc soldaţilor noştri. Tuturor celor care luptă astăzi pentru Ucraina. Tuturor celor care luptă pentru Ucraina de la vârsta de 14 ani. Tuturor celor ale căror vieţi dau literalmente viaţă Ucrainei”, a spus Zelenski înainte de a-şi transmite mesajul zilnic menit să le dea compatrioţilor încredere şi speranţă. „Ucrainenii vor supravieţui acestui război. Ne vom elibera pământul şi tot poporul nostru din captivitatea rusă. Şi va veni o zi în care lumea va auzi că justiţia pentru Ucraina a fost restabilită. Va fi un nou Nurnberg pentru nazişti”, şi-a încheiat Zelenski alocuţiunea.

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, este invitatul de duminică al emisiunii „Cutia Neagră PLUS”. Cât gaz ar putea Ucraina să livreze Republicii Moldova în această iarnă și la ce preț? Poate Ucraina să ne ajute la detectarea și neutralizarea dronelor rusești? Care este situația reală de pe front și cum vede Kievul soluționarea conflictului transnistrean în actualul context regional? Aflați la Cutia Neagră PLUS de la TV8.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente