„Este nevinovat, de aia și pledează nevinovat”. Cel puțin așa susține avocatul fostului sportiv Ion Șoltoianu, Constantin Moraru. În cadrul unei noi ședințe privind prelungirea măsurii de arest în dosarul șantajului de 5 milioane de lei, avocatul a precizat că nu este de acord ca fostul sportiv să stea după gratii și urmează să solicite în instanță o altă măsură preventivă.
„În cazul în care va fi o altă măsură, de cât eu o voi solicita în instanța de judecată, evident și pe aceasta o voi contesta la Curtea de Apel Chișinău. Noi avem dreptul să contestăm hotărârea instanței pe fond atâta timp cât o considerăm neîntemeiată și neproporțională acțiunilor dânsului”, ne-a precizat avocatul.
Întrebat dacă se va prezenta și Șoltoianu în instanță, Moraru ne-a spus că: „O să vedem, nu știu. O să vedem acuș”.
Anterior, avocatul lui Șoltoianu spunea că acesta refuză să vină la ședințe, acesta având tot dreptul la o astfel de decizie.
TV8.md reamintește că în dimineața zilei de 4 mai, în dosarul șantajului de 5 milioane de lei au apărut noi detalii. Reprezentantul mafiei ruse la Chișinău, Ion Gușan, cunoscut ca „Nicu Patron” a fost anunțat în căutare. Potrivit Poliției, acesta ar fi organizat șantajul de 5 milioane de lei pentru care recent a fost reținut fostul sportiv, Ion Șoltoianu.
Suma de bani ar fi fost pretinsă de către Șoltoianu, de la un fost deținut, cu care își ispășise pedeapsa în penitenciar. Ulterior reținerii efectuate de ofițerii Direcției criminalitate organizată a INI, cu sprijinul angajaților „Fulger,” procurorii PCCOCS au solicitat și au obținut în fața judecătorului plasarea acestuia în arest, pentru 30 de zile. Recent, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților învinuitului și a menținut aplicarea arestului.
Șoltoianu, condamnat anterior pentru omor, a ajuns din nou pe mâna legii, după ce a șantajat un deținut și a pretins de la acesta peste 5 milioane de lei. Pe 13 aprilie, inculpatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, la solicitarea procurorilor PCCOCS. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
Potrivit PCCOCS, Ion Șoltoianu ar fi pretins prin șantaj bani de la un bărbat cu vârsta de 45 de ani, din Chișinău, care la începutul șantajului își ispășea pedeapsa pentru escrocherie, iar învinuitul – pentru omor.
Șantajul, însă, a continuat și după eliberarea acestora din penitenciar, timp în care învinuitul îl amenința pe bărbat și familia sa cu violență fizică și cu moartea, de către membrii unor organizații criminale și de către conducătorii acestora din țară și de peste hotare.
Învinuitul are și statut de inculpat în dosarul agresiunii fizice a unui bărbat din sectorul Botanica din Capitală, care-și plimba câinele, în martie 2022. Sentința pe acel dosar a fost contestată de procurorul PCCOCS, iar Curtea de Apel Chișinău urmează să se pronunțe.

































































