Lumina se ieftinește! Consumatorii casnici din centrul și sudul țării, deserviți de Premier Energy, vor plăti pentru energia electrică 2,57 lei/kWh, în comparație cu tariful de 2,99 lei/kWh din prezent. Totodată, consumatorii din nordul țării, deserviți de societatea Furnizarea Energiei Electrice Nord, vor achita un tarif de 3,20 lei/kWh, față de prețul actual de 3,58 lei/kWh.
Diminuările au fost aprobate miercuri, 5 iulie, de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
Astfel, prețul pentru consumatorii racordați la Premier Energy se diminuează cu 42 de bani, iar clienții FEE Nord vor plăti cu 38 de bani mai puțin pentru lumină.
Potrivit ANRE, reducerea are la bază aprecierea leului moldovenesc în raport cu dolarul, valută în care distribuitorii cumpără energia din regiunea transnistreană.
Noile prețuri reglementate vor fi aplicate atunci când hotărârile vor intra în vigoare, adică la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Avem certitudine că prețul energiei va rămâne stabil până cel puțin în octombrie, când va expira contractul semnat între Energocom și Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan. Până atunci, prețul de achiziție va fi de 66 de dolari pentru un megawatt.
În prezent, Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan acoperă 98 la sută din necesarul de consum de energie electrică pentru malul drept. Ultima modificare a tarifelor la curent a avut loc în luna aprilie, când la fel au fost reduse.
Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova