Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord

Stamate, după ce PA a criticat varianta actuală a legii privind delimitarea competențelor: Nu se poate reveni la vechile prevederi

Procuratura Anticorupție PA
07 aprilie 2023, ora 22:40

Un proiect de lege s-a aprobat în Guvern, iar altul s-a votat în Parlament. Procuratura Anticorupție nu este de acord cu versiunea în care a fost votat în prima lectură proiectul de lege care prevede delimitarea competențelor acestei instituții și ale Centrului Național Anticorupție la investigarea cauzelor de corupție la nivel înalt. 

Problema e că acum lor le revine și investigarea cauzelor mai mici de corupție, iar asta va reduce din eficiență, spune șefa instituției. În replică, președinta comisiei parlamentare de profil susține spune că în varianta inițială a proiectului a fost comisă o eroare și că nu se mai poate reveni la vechile prevederi. 

Șefa Procuraturii Anticorupție spune că este obligatoriu să se revină la versiunea anterioară a proiectului de lege, cel care, de fapt, ar reduce cu un sfert presiunea actuală de pe Procuratura Anticorupție, iar procurorii se vor putea axa astfel pe dosarele complicate, așa cum s-a anunțat inițial. În prezent, instituția are în gestiunea sa peste 1100 cauze. 600 sunt la etapa de urmărire penală și 500- la cea de judecată. 

Pe de altă parte, președinta Comisiei Juridice Numiri și Imunități a Parlamentului, Olesea Stamate spune că, în varianta inițială a proiectului a fost comisă o scăpare:

„Într-adevăr, în proiectul aprobat și examinat în Guvern a fost o mică scăpare. Acolo e vorba de o categorie de subiecți, o scăpare care se rezolvă în Parlament. Nu e o problemă. Procuratura Anticorupție insistă pe ridicarea pragului financiar pentru infracțiunile care urmează să fie în gestiunea PA, lucru care este inacceptabil acum, în circumstanțele actuale”.

Mai mult, Stamate spune că o soluție care sa-i avantajeze pe toți nu există, dar că în urma discuțiilor de acum câteva zile s-ar fi ajuns la un compromis și nu înțelege de ce se arată acum deranjată Procuratura Anticorupție:

„Îmi pare foarte rău că PA procedează în acest fel necolegial. Noi am discutat, noi am ajuns la un compromis, ca acum să înțelegem că PA din nou nu este de acord. Acu, PA vrea să scape de conducerea pe aceste dosare, dar noi nu avem cui să le dăm conducerea pe aceste dosare, că nu le dai la Procuratura Chișinău. Noi cu toții știm ce se face la Procuratura Chișinău și în celelalte procuraturi teritoriale. Una este că aceste procuraturi nu sunt curățate, dar în procuratura Chișinău este situația cu atât mai proastă”.

Procuratura Anticorupție susține că din 147 de persoane condamnate pe cazurile instrumentate de PA, în 2022, doar 12% au fost condamnate la închisoare cu executare. Iar asta vorbește despre faptul că dosarele care ajung pe masa judecătorilor sunt, în mare parte, pentru infracțiuni mai puțin grave, unde legea permite eliberarea condiționată, cu suspendarea executării pedepsei cu închisoarea. 

Șefa Procuraturii Anticorupție spune că versiunea legii, votată în Guvern, era în formula care ar fi sporit eficiența instituției, aceasta fiind și condiția pentru aderarea la Uniunea Europeană și un angajament față de Fondul Monetar Internațional. Doar că în Parlament unele prevederi s-au schimbat. 

Noua versiune a documentului, votată la 30 martie curent, cu 54 de voturi, include în atribuțiile PA instrumentarea cazurilor de corupție și a altor categorii de funcționari, pe lângă Președintele țării, deputați și membri ai Guvernului. În același timp, CNA va investiga cazurile de corupție sistemică, iar de corupția mică se va ocupa organul de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Doliu în lumea culturii muzicale din Moldova: Compozitorul și dirijorul Pavel Anton s-a stins din viață
Doliu în lumea culturii muzicale din Moldova: Compozitorul și dirijorul Pavel Anton s-a stins din viață
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026
Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente