Război în Ucraina, ziua 577. Ceasul Apocalipsei și rachete ATACMS! General: "Iarna nu va încetini ofensiva. Marea reușită urmează"

/FOTO/ Trei zile de VinOpera cu recitaluri de muzică clasică, rock şi folclor: Apogeul festivalului - la Castel Mimi /P/

04 septembrie 2023, ora 13:53

În perioada 30 august – 1 septembrie, Fundaţia Constantin Mimi a organizat Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera, ediţia a VI-ea, la care au participat în total peste 90 de artişti şi muzicieni din Republica Moldova şi România şi care a fost urmărit de peste 3500 de spectatori. În premieră, evenimentul s-a desfăşurat în trei locaţii diferite. Concertele organizate în satele Varniţa şi Bulboaca au fost cu acces liber pentru toţi doritorii. 

Festivalul a început pe 30 august, cu un recital la Varniţa, susţinut de „Gândul Mâţei Band” şi Ansamblul Etnofolcloric „Plăieşii”. Gazda serii, preşedintele Fundaţiei Constantin Mimi, Cristina Frolov, a menţionat de pe scena amplasată în faţa Casei de Cultură din Varniţa, că este mândră că a reuşit să extindă festivalul în zona rurală şi împreună cu primăriile să promoveze localităţile din regiune.

„Fundaţia Constantin Mimi în parteneriat cu primăriile din regiune, mai ales Bulboaca, Hârbovăţ, Gura Bâcului şi Varniţa lucrează la crearea unui nou traseu turistic care ar urma să atragă investiţii în această regiune, în domeniul turismului. Acesta este şi motivul pentru care organizăm aceste concerte în sate, pentru că ne dorim de pe acum să promovăm regiunea”, a menţionat Cristina Frolov.

Pe 31 august, la Bulboaca, locuitorii din regiune, dar şi toţi doritorii, au putut participa la un concert care a îmbinat melodiile la nai, în interpretarea lui Constantin Moscovici, cu vocile tinerei interprete Andreea Josan şi a surorii maestrului Nadejda Moscovici. Seara s-a înceiat cu un recital susţinut de Felicia Dunaf şi „Dunaff Band” care a interpretat o combinaţie dintre hituri autohtone şi internaţionale. 
Concertul s-a desfăşurat în preajma Gării de trenuri din Bulboaca, zonă care nu a fost aleasă deloc întâmplător, mărturiseşte Cristina Frolov.

„Gara de trenuri este şi aceasta un monument de arhitectură foarte important pentru localitatea Bulboaca, construit în anii 1870. Avem şi butucul de viţă-de-vie, cel mai vechi butuc din ţară, care la fel este o atracţie turistică. Vrem să aducem cultura mai aproape de cetăţenii din satele noastre şi să atragem turişti din alte locaţlităţi, pentru ca ei să se convingă că aici există lume frumoasă şi locuri frumoase care ar putea fi vizitate”, spune Cristina Frolov.

Apogeul Festivalului VinOpera – la Castel Mimi

Seara de gală a Festivalului Internaţional de Muzică Clasică VinOpera a avut loc pe 1 septembrie, la Castel Mimi, cu un concert simfonic grandios, condus de dirijorul român Daniel Jinga. Pe scenă au urcat peste 60 de muzicieni şi artişti de operă, printre ei – Iordache Basalic, Mădălina Barbu, Dumitru Mîţu şi Lilia Istratii. 

La eveniment au participat înalţi oaspeţi de la conducerea ţării şi misiunile diplomatice acreditate la Chişinău. Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu; ministrul Culturii, Sergiu Prodan; consilierul prezidenţial al preşedindelui Klaus Iohannis, Sergiu Nistor; secretarul de Stat al Ministerului de Externe al României, Andrei Novac; Ambadadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon; Ambasadorul UE la Chişinău, Janis Mazeiks; Ambasadorul României, Cristian-Leon Ţurcanu; Ambasadorul Japoniei, Dl. YAMADA Yoichiro; secretarul de Stat al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, Adrian Dupu; preşedintele Institutului Cultural Român de la Bucureşti, Liviu Jicman; precum şi preşedintele filialei ICR “Mihai Eminescu” de la Chişinău, Monica Babuc, au urmărit prestaţia artiştilor din primele rânduri. 

Pe lângă interpretările solo, publicul a fost încântat să urmărească duetele formate din vocile Liliei Istratii şi a tenorului Dumitru Mîţu, interpretând „Lippen schweigen” de Franz Lehár. “Chitarra romana” de Eldo Di Lazzaro şi “Funiculì, Funiculà” de Luigi Denza, au sunat spectaculos prin vocile lui Iordache Basalic şi Dumitru Mîţu. Seara de gală s-a încheiat cu renumita arie „O sole Mio”. Compoziţia lui Eduardo di Capua și Alfredo Mazzucchi a fost interpretată de către toţi cei patru artişti de operă şi a fost aplaudată îndelung de publicul ridicat în picioare.

Fundaţia Constantin Mimi a înmânat trofeul VinOpera, în semn de mulţumire şi apreciere, dirijorului Daniel Jinga, baritonului Iordache Basalic, sopranei Mădălina Barbu, mezzo-sopranei Lilia Istratii şi tenorului Dumitru Mîţu.

“Responsabilitatea noastră, a Fundaţiei Constantin Mimi, a Castel Mimi şi a familiei mele este să demonstrăm că atunci când este dorinţă totul se poate şi Bulboaca poate deveni centrul Europei pentru o zi. Suntem mândri că reuşim să adunăm an de an, aici, la Castel Mimi, iubitorii de artă, cultură şi vinuri excelente. VinOpera este mai mult decât un festival de muzică clasică. Este dovada faptului că împreună putem face lucruri mari, că putem creşte şi dezvolta parteneriate sustenabile, că putem promova cu mândrie ţara”, a menţionat preşedintele Fundaţiei Constantin Mimi, Cristina Frolov.  

Toţi spectatorii veniţi la festival au putut participa şi la Vernisajul Vinului, unde micii producători “Minis Terrios”, “Casa Vinicolă Luca”, “Gogu Winery” şi “Vinăria Nobilă” şi-au expus vinurile şi le-au propus spre degustare. Castel Mimi a scos din pivniţe licori selecte precum Cabernet Sauvignon Reserve 2012 şi Colecţia Limited Edition, pe care orice doritor le-a putut încerca.  

Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera a fost acoperit în totalitate datorită energiei solare, produse la Castel Mimi, care în ultimii ani a făcut eforturi colosale pentru a produce energie regenerabilă, prin montarea panourilor solare pe domeniul vinăriei. 

Şi de această dată, Fundaţia Constantin Mimi a îndemnat oaspeţii să dea prioritate Trenului Vinului şi astfel, în Chişinău au rămas parcate 300 de automobile, care au redus emisiile de carbon în atmosferă. Am încurajat vizitatorii să recicleze şi să spună NU plasticului, prin oferirea unui pahar de sticlă pentru vin şi amenajarea unor tomberoane pentru sortarea deşeurilor. 

În total, în cadrul celor trei evenimente desfăşurate la Varniţa, Bulboaca şi la Castel Mimi au participat peste 3500 persoane.

Proiectul „Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera” a fost finanțat de – Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Mastercard şi Castel Mimi. 

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

/PROMO/ Moldova gândește: Epopeea brățărilor electronice. De ce o singură companie a câștigat toate cele cinci licitații
/PROMO/ Moldova gândește: Epopeea brățărilor electronice. De ce o singură companie a câștigat toate cele cinci licitații
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Război în Ucraina, ziua 576: Atac în Crimeea, ajutor din Vest și promisiunea lui Zelenski! Iohannis: 3 condiții pentru victorie
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 576: Atac în Crimeea, ajutor din Vest și promisiunea lui Zelenski! Iohannis: 3 condiții pentru victorie
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
Doi șefi pe un singur scaun la INP: Unul e proaspăt-numit, altul a fost repus recent în funcție. Ce spune Ministerul Justiției
/VIDEO/ Doi șefi pe un singur scaun la INP: Unul e proaspăt-numit, altul a fost repus recent în funcție. Ce spune Ministerul Justiției

/VIDEO/ Campania aniversară Kaufland Moldova: „De 4 ani ne străduim de patru ori mai mult”! /P/

22 septembrie 2023, ora 13:20

Pe 26 septembrie, Kaufland marchează 4 ani în Republica Moldova! Cu această ocazie, va fi lansată campania aniversară - „De 4 ani ne străduim de patru ori mai mult!” Conceptul campaniei vine să sublinieze misiunea Kaufland Moldova – să facă viața clienților săi mai bună, prin tot ceea ce le oferă, fie că vorbim de produse de calitate, prospețime, varietate și prețuri reduse sau dacă vorbim de amabilitate și servicii pentru clienți - pentru a asigura o experiență de cumpărături plăcută și rapidă. În acest fel, ne străduim să fim cât mai aproape de clienții noștri și să le mulțumim pentru că de 4 ani sunt alături de noi! 

Numărăm 4 ani de performanță și dedicare, 4 ani de provocări și reușite. În tot acest timp, am fost aici pentru a le oferi clienților noștri exact ceea ce au nevoie. Totodată, continuăm să extindem parteneriatele cu producătorii moldoveni și ne bucură că, prin proiectele noastre sociale contribuim la un „mâine” mai bun. Toate acestea sunt posibile datorită oamenilor din Kaufland. Sunt mândră de echipa noastră, alături de care am ajuns să fim o familie. Cuvintele de apreciere sunt adresate tuturor colegilor din magazine, care, prin munca lor neobosită, scriu zi de zi povestea Kaufland Moldova”, a menționat Dona Răpciugă, Director Executiv Kaufland Moldova.

Campania aniversară se va desfășura în perioada 21 septembrie - 15 noiembrie, vizibilă în toate mediile de comunicare – TV, online, revistă săptămânală, în magazine, materiale de PR și OOH). 

De asemenea, în cadrul campaniei va fi organizată o tombolă generoasă, zeci de activări și premii zilnice pentru clienții Kaufland care au sau își vor instala aplicația Kaufland Card. 

Primul pas pe care trebuie să-l faci este să-ți activezi participarea la tombolă în secțiunea „Cupoane pentru mine” din Kaufland Card digital, apăsând butonul „+ Activează“. Pasul doi este să faci cumperi de minimum 200 de lei și să scanezi de fiecare dată Kaufland Card. 

Iată care sunt premiile pe care Kaufland le va oferi la aniversarea sa: 

4444 de produse gratuite, 444 de vouchere de cumpărături a câte 400 de lei, 44 de vouchere de cumpărături a câte 1600 lei și premiul cel mare - 4 automobile Dacia Duster 4x4.

De asemenea, stickerul aniversar lipit pe mașină, le poate aduce clienților vouchere de cumpărături de 400 de lei fiecare și alte surprize pe care clienții sunt invitați să le descopere atât în magazine, cât și pe site-ul kaufland.md/ro/noutati/tombola.html.

Amintim că, pe 26 septembrie 2019, Kaufland Moldova a deschis primele sale două magazine în Municipiul Chișinău, situate în sectorul Botanica și Ciocana. În prezent, rețeaua  numără 9 magazine în Republica Moldova.

Despre Kaufland Moldova 

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 9 de magazine în Republica Moldova. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.md. 

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.md   

Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”

/VIDEO/ Imagini noi cu accidentul mortal de la Anenii Noi. Surse: Șoferul din Renault ar fi suferit un stop cardiac
/VIDEO/ Imagini noi cu accidentul mortal de la Anenii Noi. Surse: Șoferul din Renault ar fi suferit un stop cardiac
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram