Ex-premierul și liderul PDCM, Ion Chicu, susține că ar putea fi prezent împreună cu fracțiunea în data de 21 mai, la Adunarea Națională „Moldova Europeană” din PMAN, dacă nu va fi încălcată Constituția, iar starea de urgență va fi anulată. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 10 aprilie a emisiunii „Новая неделя” с Анатолием Голя de la TV8.
„Vom participa dacă vor înceta să încalce Constituția și vor anula starea de urgență, pentru că eu nu înțeleg cum în stare de urgență se poate de petrecut acest eveniment”, a declarat Chicu.
Totodată, liderul PDCM susține că anularea stării de urgență va demonstra poporului că guvernarea susține integrarea europeană. De asemenea, Chicu speră că până în 21 mai, conducerea va ține cont de propunerile și sugestiile Comisiei de la Veneția.
Ex-premierul a mai declarat că discursul Maiei Sandu a fost făcut într-un context potrivit, adresându-se cetățenilor țării.
„Eu consider corect că șefa statului s-a adresat poporului, undeva au sunat și note de împăcare. Eu cred că putem saluta că șefa statului vrea să arate că este președintele țării, nu doar partidului PAS. Vom fi pe 21 în PMAN, dacă nu va fi butaforie și spectacol de un nivel scăzut”, a conchis Ion Chicu.




































