Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1072: Alertă extremă și atac mortal! ISW: Putin creează condiţii pentru a încălca orice acord de pace

Secretar de stat al MAEIE: 40% din condițiile Comisiei Europene privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, finalizate

missing
16 aprilie 2023, ora 19:34

Majoritatea acțiunilor prevăzute în planul de implementare a condiționalităților propuse Republicii Moldova de către Comisia Europeană sunt realizate. Acestea se referă la modificarea și adoptarea unor legi care au scopul de a asigura buna funcționare a instituțiilor statului. Declarațiile au fost făcute de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Vladimir Cuc, în cadrul emisiunii „Paralela 47” de la Radio Moldova.

„Intensitatea acțiunilor noastre, a autorităților este înaltă. Noi, la momentul actual, avem 40% de procente din acțiuni implementate, circa 40% sunt la faza ori foarte avansată ori finală și acest procentaj deja crește. Și avem în jur de 20% de acțiuni, din acele 60, încă nerealizate sau există necesitatea unui efort mai consolidat.

Dacă unim aceste 40 cu 40, avem aș zice în jur de 80% suntem bine și suntem pe fază finală și 20 undeva încă mai avem de făcut”, a explicat Vladimir Cuc.

În cadrul Consiliului European din 23 iunie 2022, liderii UE au acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE. În acest context, ei au invitat Comisia Europeană să transmită Consiliului un raport cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute în avizul Comisiei privind cererea de aderare a Republicii Moldova.

Ulterior, a fost elaborat un plan de acțiuni pentru implementarea celor 9 condiții formulate de către Comisia Europeană. Proiectul planului a fost discutat la ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE) din 13 iulie 2022 și a fost adoptat la 4 august 2022.

Planul de acțiuni conține pașii următori, ce urmează a fi realizați către vara anului 2023.

Reforma anticorupție a intrat în Mercur Retrograd, iar după ultima ședință a Consiliului Suprem de Securitate a devenit clar că președinta nu doar a scos mănușile albe, dar le-a și aruncat Procuraturii Anticorupție. Urmează duelul!
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Așa cum ne așteptam din start, gazul rusesc revine în Transnistria. Grinch și-a făcut treaba băgând frigul, întunericul și spaima în locuitorii din stânga Nistrului, iar acum, cu pompă, anunță ajutor umanitar pentru salvarea regiunii de dezastrul pe care tot el l-a produs. Haideți să vorbim verde-n ochi despre pagubele politice după noul raid energetic al Rusiei în Moldova.
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Grinch de la Moscova, morocănosul care fură Crăciunul moldovenilor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Salariile mizerabile ale profesorilor vs. pensiile obraznice ale judecătorilor Curții Constituționale
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Gazul otrăvit al Rusiei. Cum Moldova a ajuns din nou în capcana Gazprom?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine este Călin Georgescu? Terapia cu șoc de la alegerile prezidențiale din România
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: 1000 de zile de război. Ucraina rezistă contra ursului turbat, înnebunit după miros de sânge
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Epopeea reformelor de la Procuratura Anticorupție. De la DNA, la covata spartă?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Antieroii campaniei electorale. Cine sunt cei care incită la ură și dezbinare în Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Referendum salvat la limită de diasporă. Alegerile au fost influențate de corupție, îngâmfare și lene
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: UE sau russkii mir? Să avem grijă ce alegem la referendumul din 20 octombrie
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Apostolii minciunii și războiului. Cum unii preoți au devenit propagandiști cu crucea în mână
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pensii de lux în UE vs. sărăcia pensionarilor din Republica Moldova și Rusia
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Putin, Lavrov, Peskov și viața de lux a copiilor lor în Europa
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: De ce hoții din Moldova se tem de UE și se opun procesului de integrare al țării noastre?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Unde sunt banii de la UE? Cum au fost cheltuiți 2,2 miliarde de euro în Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi cu Mariana Rață: Zero bani din Rusia vs. 2,2 miliarde de euro de la UE! Întrebarea de care se teme Putin

/VIDEO/ Moarte misterioasă la Edineț: O gravidă a decedat la spital. Mărturiile soțului care caută adevărul
/VIDEO/ Moarte misterioasă la Edineț: O gravidă a decedat la spital. Mărturiile soțului care caută adevărul
/VIDEO/ Energie verde în Moldova: Record și investiții. Câți bani se câștigă din afaceri cu panouri solare și turbine eoliene
/VIDEO/ Energie verde în Moldova: Record și investiții. Câți bani se câștigă din afaceri cu panouri solare și turbine eoliene
/DOC/ Punct în dosarul judecătorului care l-a întemnițat pe Andrei Brăguța! Ce a decis Curtea Supremă de Justiție
/DOC/ Punct în dosarul judecătorului care l-a întemnițat pe Andrei Brăguța! Ce a decis Curtea Supremă de Justiție
/VIDEO/ Verde-n ochi: PA și PCCOCS vor fi lichidate? Urmează duelul! Reforma anticorupție e în mercur retrograd
/VIDEO/ Verde-n ochi: PA și PCCOCS vor fi lichidate? Urmează duelul! Reforma anticorupție e în mercur retrograd
/VIDEO/ Tragedie lângă Washington: Un avion cu 64 de pasageri s-a ciocnit cu un elicopter militar. Se caută supraviețuitori într-un râu
/VIDEO/ Tragedie lângă Washington: Un avion cu 64 de pasageri s-a ciocnit cu un elicopter militar. Se caută supraviețuitori într-un râu

Hamas recunoaște moartea unui lider la mai bine de 6 luni de la uciderea sa de către forțele israeliene

missing
30 ianuarie 2025, ora 22:05

Braţul armat al mişcării islamiste palestiniene Hamas a confirmat joi moartea liderului său, Mohammed Deif, pe care Israelul susţine că l-a ucis la 13 iulie 2024 într-o lovitură în sudul Fâşiei Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres și hotnews. 

Abu Obeida, purtător de cuvânt al Brigăzilor Ezzedin al-Qassam, a anunţat într-un comunicat „martiriul comandantului Mohammed Deif (…) printre alţi responsabili”, fără a da alte detalii.

La începutul lunii august, armata israeliană a anunţat moartea lui Deif într-un raid cu aproape trei săptămâni mai devreme, acuzându-l că „a condus, planificat şi executat” atacul din 7 octombrie 2023 lansat din Fâşia Gaza împotriva Israelului şi că a declanşat războiul actual. Până joi, Hamas nu a confirmat niciodată moartea lui.

Deif a devenit liderul Brigăzilor al-Qassam în 2002. A fost unul dintre cei mai căutaţi bărbaţi de Israel timp de aproape trei decenii şi se afla pe lista SUA a „teroriştilor internaţionali” din 2015.

Pe numele său adevărat Mohammed Diab al-Masri, el s-a născut în tabăra de refugiaţi Khan Yunes în sudul Fâşiei Gaza, în 1965.

În videoclipuri el apărea uneori mascat sau numai silueta, în timp ce fotografiile care circulau cu el erau rare. În ianuarie 2024, Israelul a publicat o fotografie cu el în care îl arăta cu un ochi lipsă, fără a preciza când a fost făcută.

Deif ar fi avut un rol cheie în imensa reţea de tuneluri construite sub Gaza. În mai 2024, procurorul general al Curţii Penale Internaţionale a cerut un mandat de arestare împotriva lui, alături de Yahya Sinwar, liderul Hamas în Gaza, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii. Sinwar, considerat creierul atacului din 7 octombrie 2023, a fost ucis pe 16 octombrie de soldaţi israelieni.

Şeful braţului politic al mişcării Hamas, Ismail Haniyeh, în exil la Doha, a fost ucis la sfârşitul lunii iulie la Teheran într-o explozie revendicată de Israel.

Reforma justiției prinde noi turații. Mănușile albe au fost aruncate Veronicăi Drăgălin?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutie Neagră PLUS cu vicepremierul pentru Reintegrarea Republicii Moldova, Oleg Serebrian
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Investigațiile anului 2024. Analizăm provocările jurnaliștilor și (in)acțiunile autorităților astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitate: Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă și Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigații Jurnalistice.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Republica Moldova a fost vizitată, în secret, de mai mulți miliardari ruși în 2023. Unii dintre ei se regăsesc pe lista de sancțiuni a Ucrainei, pentru suspiciuni că ar finanța armata rusă. Alții au fost declarați indezirabili în state membre UE pentru aceleași motive. La Chișinău i-a adus un scop comun - obținerea cetățeniei moldovenești. După închiderea programului cetățenie prin investiții, în Moldova s-a dezvoltat o piața neagră de servicii de facilitare a obținerii cetățeniei. Afacerea se bazează pe falsificarea certificatelor de naștere. În calitate de părinți ai oligarhilor ruși sunt persoane decedate, în fragedă copilărie, încă acum 75 de ani. Cutia Neagră PLUS a identificat printre beneficiarii schemei și un businessman rus, care s-a ocupat de administrarea banilor oligarhului Roman Abramovici.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Comisia Pre-vetting a ajuns pe final de mandat. Despre cele mai importante provocări și scandaluri legate de procesul de evaluare a candidaților și de membrii Comisiei. Invitați: Herman von Hebel și Nadejda Hriptievschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce trenează schimbările în justiție? Cum a ajuns reforma anticorupție un eșec? De ce durează atât de mult curățenia în sistem? Aflăm răspunsurile de la ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a intrat în posesia mai multor ore de înregistrări audio ale discuțiilor purtate de Veaceslav Platon cu Ilan Șor, doi prieteni buni în acea perioadă. Discuțiile ne-au ajutat să reconstruim, piesă cu piesă, întregul puzzle al celei mai mari crime financiare din istoria Republicii Moldova - „Furtul miliardului”.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul este cea mai discutată reformă din domeniul Justiției. Urmează noi demisii la Curțile de apel Bălți, Cahul și Comrat? Câți judecători de la Curtea de Apel Chișinău vor promova testul de integritate? Cine și cum influențează procesul de evaluare a magistraților? Cum se simte vettingul pe interior, dar și care este impactul acestuia asupra întregului sistem, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: vicepreședintele Comisiei Vetting Andrei Bivol și judecătorul Dumitru Racoviță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Candidatul la funcția de președinte Alexadr Stoianoglo și-a petrecut, anul acesta, Crăciunul pe stil vechi în prestigioasa stațiune balneară cehă, Karlovy Vary. Stoianoglo și soția sa Țvetana Curdova au mers acolo însoțiți de prieteni de familie. Cel care a plătit hotelul pentru toți este un moldovean cu afaceri în România, care în utimii doi ani a sponsorizat cu milioane de lei diverse proiecte sociale promovate de Șor. Sponsorul lui Șor l-a însoțit pe Stoianoglo în această vacanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.

/VIDEO/ „UE salvează din nou Moldova. Rusia a eșuat”: Chișinăul anunță 3 măsuri urgente pentru sfârșitul crizei energetice
/VIDEO/ „UE salvează din nou Moldova. Rusia a eșuat”: Chișinăul anunță 3 măsuri urgente pentru sfârșitul crizei energetice
/VIDEO/ Energie verde în Moldova: Record și investiții. Câți bani se câștigă din afaceri cu panouri solare și turbine eoliene
/VIDEO/ Energie verde în Moldova: Record și investiții. Câți bani se câștigă din afaceri cu panouri solare și turbine eoliene
/VIDEO/ Secretul banilor: Cât de scumpe sunt RCA și CASCO? Explicația șefului unei companii de asigurări auto Vladimir Știrbu
/VIDEO/ Secretul banilor: Cât de scumpe sunt RCA și CASCO? Explicația șefului unei companii de asigurări auto Vladimir Știrbu
/VIDEO/ Verde-n ochi: PA și PCCOCS vor fi lichidate? Urmează duelul! Reforma anticorupție e în mercur retrograd
/VIDEO/ Verde-n ochi: PA și PCCOCS vor fi lichidate? Urmează duelul! Reforma anticorupție e în mercur retrograd
/VIDEO/ Proprietar de restaurant, mai nou producător de energie din soare: Parcul fotovoltaic a costat un milion de euro
/VIDEO/ Proprietar de restaurant, mai nou producător de energie din soare: Parcul fotovoltaic a costat un milion de euro

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.