Compania americană SpaceX a miliardarului Elon Musk a încercat luni, 17 aprilie, să lanseze pe orbită vehiculul spaţial Starship într-un prim zbor de încercare, în configuraţia sa completă, dar lansarea a fost amânată, relatează The New York Times și Libertatea.
Lansarea a fost amânată din cauza unei probleme la o supapă din sistemul de presurizare al propulsorului, care părea să fie înghețată. Compania a continuat numărătoarea inversă ca o „repetiție generală”, pentru a verifica dacă alte sisteme funcționează, oprindu-se la 10 secunde, chiar înainte ca motoarele să fie aprinse.
În transmisia sa de pe internet, SpaceX a precizat că va avea nevoie de cel puțin 48 de ore pentru a încerca să lanseze din nou Starship, deoarece are nevoie de mai multe propulsoare pentru rachetă.
„O supapă de presurizare pare să fie înghețată, așa că, dacă nu începe să funcționeze în curând, nu va fi nicio lansare astăzi”, a scris Elon Musk într-un mesaj pe Twitter, cu puțin timp înainte de decizia de amânare a lansării.
Starship este un vehicul spaţial super-greu, complet reutilizabil. Acesta este cel mai înalt şi mai puternic vehicul de lansare construit vreodată. Este alcătuit din două componente: un vehicul de transport spaţial - treapta superioară, şi o rachetă gigantică - treapta inferioară, denumită Super Heavy, care trimite vehiculul în spaţiu, scrie Agerpres.
Vehiculul are înălţimea de 120 de metri şi a fost dezvoltat de compania lui Elon Musk de-a lungul mai multor ani pentru misiuni spaţiale dincolo de orbita terestră, spre Lună şi Marte.




































