Un nou dosar penal ar urma să fie deschis împotriva opozantului rus Alexei Navalnîi. Anunțul a fost făcut de purtătoarea sa de cuvânt, care a denunţat o „provocare” a autorităţilor penitenciare. Totodată, un mesaj în acest sens a fost publicat și pe pagina de Facebook a criticului lui Putin, unde este menționat că administrația a înscenat o nouă provocare.
Potrivit purtătoarei sale de cuvânt, Kirei Iarmîş, şi avocatului Vadim Kobzev, gardienii închisorii unde se află Navalnîi au plasat în celula acestuia, în absenţa sa, un alt deţinut care suferă de „probleme de igienă”, scrie Digi24.
Potrivit legilor tacite ale sistemului penitenciar rus, urmate de deţinuţi şi binecunoscute de gardieni, Alexei Navalnîi ar fi trebuit, în această situaţie, să recurgă la forţă pentru a-l scoate pe celălalt deţinut din celula sa, lucru pe care disidentul rus a refuzat să îl facă.
„Navalnîi a spus că nu vrea să folosească violența împotriva condamnatului Tatarcenko, pentru că el însuși este un instrument în mâinile prizonierilor, dar dacă este forțat să intre în celulă, va trebui să facă acest lucru imediat. (...) Fiind în celulă, Navalnîi nu a folosit violența împotriva colegului său de celulă. După care a fost blocat și pus la perete de echipa de intervenție. Ei bine, atunci șeful coloniei prezent l-a informat cu bucurie pe Navalnîi că va fi inițiată o cauză penală împotriva sa în temeiul articolului 321 din Codul Penal al Federației Ruse”, se arată în mesajul publicat pe Facebook.
Activistul rus Alexei Navlnîi a fost condamnat în martie 2022, la nouă ani de închisoare și plata unei amenzi de 1,2 milioane de ruble, pentru fraudă pe scară largă și sfidarea instanței de judecată.
Un tribunal rus l-a declarat vinovat de fraudă pe scară largă. Opozantul rus a fost judecat în timp ce era deja încarcerat pentru alte condamnări, pe care el le respinge și care sunt considerate de lumea occidentală drept acțiuni politice ce au în spate influența Kremlinului.
Navalnîi a fost încarcerat anul trecut, când s-a întors în Rusia după ce a primit tratament medical în Germania în urma unui atac toxicologic cu un agent neurotoxic din epoca sovietică în timpul unei vizite în Siberia în 2020. Navalnîi l-a acuzat pe Putin pentru atac.
Kremlinul a susținut că nu a văzut nicio dovadă că Navalnîi a fost otrăvit și a negat orice rol al Rusiei.




































