„Republicii Moldova i s-a confirmat, încă o dată, că este așteptată în marea familie europeană”. O spune șefa statului Maia Sandu după ce Parlamentul European a adoptat miercuri, 19 aprilie, o rezoluție în care se solicită începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului 2023.
„Într-o rezoluție adoptată cu puțin timp în urmă, Parlamentul European a solicitat începerea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul anului 2023 și a menționat importanța țării noastre pentru o Europă unită și puternică”, menționează șefa statului.
Într-un mesaj plasat pe site-ul Președinției, Maia Sandu a subliniat că locul Moldovei este în Uniunea Europeană.
„Acest lucru este cerut de cetățenii noștri, pentru acest obiectiv muncesc instituțiile noastre și avem tot sprijinul statelor europene pentru a deveni membru cu drepturi depline al UE.
Le mulțumim prietenilor noștri europeni care au încredere în noi, apreciind contribuția noastră pentru asigurarea stabilității și păcii în regiune. Instituțiile statului vor îndeplini toate recomandările Comisiei Europene, astfel încât să fim pregătiți pentru a începe negocierile de aderare.
Moldova europeană este calea aleasă de către cetățenii noștri. Vom spune acest lucru răspicat, cu o singură voce, pe 21 mai, la Adunarea cetățenilor”, a mai zis șefa statului.
Parlamentul European a votat miercuri, 19 aprilie, o rezoluție, în care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului 2023, după îndeplinirea celor nouă recomandări enunțate de Comisia Europeană.






































