Republica Moldova transmite miercuri, 19 aprilie, primul raport privind extinderea Uniunii Europene. Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, care a precizat că raportul explică detailat gradul de ajustare și progresele înregistrate de R. Moldova privind procesul de aderare la Uniunea Europeană.
„Pentru noi este o zi foarte importantă când țara noastră prezintă și transmite la Bruxelles primul raport, prima noastră contribuție la raportul de extindere al Uniunii Europene, raport care va fi elaborat și scris de Comisia Europeană până-n luna octombrie. Astăzi, ca urmare a lucrului care s-a făcut în instituțiile noastre, în cele 33 de grupuri de lucru pe care le avem noi în ministere și alte instituții publice în care pregătim R. Moldova pentru negocierile de aderare la UE. Astăzi transmitem acest raport de 1000 de pagini la Bruxelles care explică foarte detailat care sunt progresele și gradul nostru de ajustare în procesul nostru de aderare la UE” , a afirmat Popescu.
Totodată, ministrul a declarat că o bună parte din recomandările formulate de către Comisia Europeană după ce Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la UE „au fost deja îndeplinite”.
Mai mult acesta a menționat că „cea mai mare așteptare”, dar și „cel mai mare pericol” pentru parcursul european „vine din domeniul justiției”.
„O bună parte din recomandări pot fi îndeplinite și au fost îndeplinite deja, iar o altă serie de recomandări țin de procese care nu se termină niciodată, inclusiv de îmbunătățirea constantă a sistemului de justiție. Pentru R. Moldova un obiectiv setat pentru acest an în discuțiile nostre cu partenerii externi este demonstrarea unor progrese vizibile, substanțiale și sistematice în reforma justiției. Aceste rezultate încep să fie văzute.
(...)Moldova deja a demonstrat progrese. Subliniez că cea mai mare așteptare, dar și cel mai mare pericol pentru parcursul nostru european vine din domeniul justiției. Orice pas în justiție este crucial în acest proces”, a explicat Popescu.
În cadrul Consiliului European din 23 iunie 2022, liderii UE au acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE. În acest context, ei au invitat Comisia Europeană să transmită Consiliului un raport cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute în avizul Comisiei privind cererea de aderare a Republicii Moldova.
Ulterior, a fost elaborat un plan de acțiuni pentru implementarea celor 9 condiții formulate de către Comisia Europeană. Proiectul planului a fost discutat la ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE) din 13 iulie 2022 și a fost adoptat la 4 august 2022.
Planul de acțiuni conține pașii următori, ce urmează a fi realizați către vara anului 2023.




































