Tot mai mulți cetățeni susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Cel puțin asta arată rezultatele ultimului sondaj realizat de Comunitatea WatchDog, făcut public miercuri, 19 aprilie.
Potrivit autorilor sondajului, numărul susținătorilor UE a crescut cu circa 8% timp de o lună. Astfel, 58,8% dintre respondenți au menționat că ar opta pentru aderare la UE.
Dintre persoanele intervievate, 22,9% au răspuns că ar alege aderarea țării la Uniunea Economică Euroasiatică.

Potrivit WatchDog, procentul respondenților care sunt împotriva aderării Republicii Moldova la NATO este și el în scădere, deși rămâne foarte înalt (52,6% în aprilie, față de 55,9% în martie).

Sondajul a fost realizat în perioada 4 – 13 aprilie 2023, pe un eșantion stratificat de 1115 persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 ani și mai mult. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, cu o eroare maximă de +3,1%.





































