Un deținut de 29 de ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după a cerut bani de la o femeie pe care a șantajat-o cu distribuirea pozelor intime. Totodată, acesta va trebui să plătească și o amendă de 69.500 de lei.
Prin cumul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 11 ani de închisoare, cu încasarea amenzii nominalizate.
Inculpatul la începutul anului 2022, avea intenția de a dobândi bani și fiind deținut într-un penitenciar de la nordul țării, a pus în aplicare o schemă prin care a utilizat telefoane mobile conectate la Internet.
Acesta și-a creat conturi sub nume fals din rețeaua de socializare ,,odnoklassniki.ru” a purtat discuții scrise cu victima, pe care a determinat-o să expedieze poze în ipostaze intime.
Ulterior, prin amenințarea cu distribuirea pozelor către rude, a cerut de la femeie diferite sume de bani și cartele reîncărcabile. Victima a transmis în total prin intermediul rutelor de microbuz 13.000 de lei și cartele în valoare de 600 de lei.
Inculpatul și-a recunoscut vina în comiterea faptelor de care a fost acuzat.




































