Magistratul Curții de Apel Centru, Mihail Diaconu a fost invitat de Comisia de Evaluare a Judecătorilor, la audieri. Judecătorul urmează să aducă clarificări legate de existența unor dubii privind integritatea sa, identificate în cadrul procesului de evaluare.
Mihail Diaconu urmează să se prezinte în fața Comisiei, prin intermediul platformei Zoom, marți, 18 martie. Judecătorul nu și-a confirmat deocamdată participarea.
Mihail Diaconu este unul din cei patru magistrați în privința cărora, în primăvara anului 2024, CSM și-a dat acordul pentru cercetarea penală. Magistratul, alături de judecătorii Valentina Garabagiu și Radu Grecu, de la Judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani și Garri Bivol- de la Judecătoria Chișinău cu sediul Centru, sunt bănuiți de corupere și trafic de influență.
Dosarul a fost trimis în judecată în noiembrie 2024.
În aprilie 2009, Diaconu a judecat mai mulți tineri în incinta Comisariatului General de Poliţie și a fost inclus de mass-media în lista judecătorilor „din iad”.