Luptătorul de stil greco-roman Victor Ciobanu a devenit vicecampion european la Zagreb. Maestrul Emerit al Sportului a obținut medalia de argint în categoria de până la 60 de kilograme în cadrul Campionatului European (ediția 2023), rezervat seniorilor, desfășurat în perioada 20-23 aprilie.
În luptele preliminare sportivul nostru a învins adversarii din Germania, Franța și Turcia, iar în semifinală l-a surclasat pe un sportiv din Serbia.
Lupta finală a avut-o cu Campionul European din 2020, Edmond Nazaryan, din Bulgaria, cedând în fața acestuia.

Elevul lui Mihai Cucul i-a învins la aceste Europene pe germanul Christopher Kraemer, francezul Leo Tudezca, turcul Kerem Kamal și sârbul Georgii Tibilov.
Victor este sportiv în cadrul Centrului de Pregătire a Loturilor Naționale.




























































