Un tânăr de 27 de ani din Fălești a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru omorul unui bărbat. Acesta l-a înjunghiat de mai multe ori în regiunea gâtului și toracelui, în urma unui conflict.
Totul s-a întâmplat în seara de 12 noiembrie 2022. Inculpatul se afla acasă la victima de 69 de ani, iar în urma unei certe, intenţionat l-a înjunghiat cu un cuţit în regiunea gâtului şi toracelui.
La scurt timp victima a decedat. Inculpatul a pledat nevinovat.
Arestul preventiv în privința inculpatului a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.




































