Alegerile din Turcia se vor desfăşura în condiţii „foarte dificile” ţinând cont de „starea democraţiei” în ţară şi de consecinţele seismului din 6 februarie, a apreciat şeful observatorilor Consiliului Europei, Frank Schwabe, transmite miercuri AFP și Agerpres.
Preşedintele turc în exerciţiu Recep Tayyip Erdogan, aflat la putere de 20 de ani, solicită un nou mandat pe 14 mai, când alegătorii turci îşi vor desemna de asemenea deputaţii.
La începutul lunii martie, şeful statului turc a decis să menţină pe 14 mai desfăşurarea ambelor alegeri, prezidenţiale şi parlamentare, în pofida seismului violent din 6 februarie care a devastat oraşe întregi şi a cauzat moartea a peste 50.000 de persoane în sud-estul Turciei.
Consiliul Europei, organizaţie care monitorizează respectarea drepturilor omului pe continentul european şi din care Turcia face parte, va trimite 42 de membri ai Adunării sale Parlamentare ca observatori la operaţiunea de votare, a declarat şeful delegaţiei, deputatul social-democrat german Frank Schwabe.
Una dintre probleme este aceea că persoanele strămutate din cauza seismului din 6 februarie şi care s-au reinstalat în Ankara, Istanbul şi Mersin (oraş aflat pe coasta sudică a Turciei) au trebuit ca până la 2 aprilie să-şi modifice adresa pe listele electorale, o durată considerată insuficientă de către opoziţie.
O altă problemă o constituie identificarea alegătorilor. „Mulţi oameni sunt decedaţi. Numeroase persoane sunt date dispărute”, a avertizat alesul german.
Un risc este şi ca unele persoane să fi recuperat cărţile de identitate ale unor victime ale seismului pentru a vota în locul acestora.
Alegerile prezidențiale sunt programate să aibă loc în Turcia pe 14 mai 2023 ca parte a alegerilor generale din 2023, alături de alegerile parlamentare. Votanții vor alege un nou președinte pentru un mandat de cinci ani.




































