Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a venit cu detalii referitor la controlul averii inițiat pe numele primarului Ion Ceban. Potrivit actului, edilul a admis încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, fiindu-i identificată o diferență substanțială și deținerea averii cu caracter nejustificat în mărime de 621 mii de lei pentru anii 2017-2019. Totodată, ANI menționează că verificarea s-a efectuat și pe numele membrilor familiei acestuia.
Potrivit ANI, controlul averii a fost realizat pentru perioada exercitării funcțiilor de consilier în Consiliul municipal Chișinău și deputat în Parlamentul Republicii Moldova, perioada 1 august 2016 - 25 octombrie 2019.
„Principalele debite stabilite subiecților controlului și-au avut sorgintea în alimentări de conturi avute în gestiune, achitări servicii în numerar, donații către un partid politic sau simpatizant politic, cumpărarea valutei străine în dolari SUA, achitarea tranșelor pentru automobil și alte cheltuieli în numerar”, notează ANI.
Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, acesta riscă să fie decăzut din dreptul de a mai deține o funcție publică sau de demnitate publică cu excepția celor elective timp de 3 ani, afirmă ANI.
Totodată, va transmite prezenta cauză în instanța de judecată competentă spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate.
Este menționat că subiectul are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv.
Anterior, Ion Ceban a anunțat într-un live pe pagina sa de Facebook despre controlul inițiat de ANI, menționând că decizia urmează a fi transmisă în instanța de judecată.
Totodată, edilul acuză PAS că ar sta în spatele constatărilor ANI. În replică, reprezentanții PAS au menționat nu a văzut actul și că există organele competente care pot să se expună pe acest subiect.
„Ion Ceban se vrea în titluri de știri și zilnic se dă în spectacole de victimizare. Ba cineva îi aruncă pastile urât mirositoare în fântânile de canalizare, ba i se năzare că cineva îl ascultă, ba că pe consiliera municipal Eugenia Ceban cineva vrea să o aresteze. Noi demult am văzut că Ion Ceban este milionar deși a lucrat toată viața în instituțiile de stat.
Casă de 5 milioane de lei, automobil de jumătate de milion, își duce copiii la o școală privată pentru care plătește zeci de mii de lei pe an. Acum aflăm de la Ion Ceban că nu a declarat peste jumătate de milion de lei. Dacă tot se laudă cu așa sume de bani, atunci să o spună singur de unde i-a luat. Fracțiunea PAS nu a văzut acel act despre care spune Ion Ceban. Există organele competente care pot să se expună pe acest subiect”, au reacționat reprezentanții PAS.





































