Acordurile privind crearea și activitatea Teleradiocompaniei Interstatale „MIR” a fost denunțate. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat vineri, 28 aprilie, de 55 de deputați. Votul a avut loc pe fundalul criticilor și replicilor acide ale deputaților Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, care s-au arătat împotriva proiectului.
Inițiativa a fost prezentată în plenul Legislativului de către secretarul general al Guvernului, Artur Mija. Autorii proiectului condamnă televiziunea de propagandă și manipulare, și reflectarea neobiectivă a războiului din Ucraina.
Astfel, documentul are scopul de a proteja spațiul audiovizual național și de a asigura securitatea informațională, ținând cont actuală regională și pericolul la adresa securității naționale, cauzat de agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei.
„În perioada anilor 2000 – 2022, din bugetul de stat către reprezentanța din Moldova a companiei „MIR” au fost achitate mijloace financiare în valoare de 40,3 milioane lei. Denunțarea de participare a țării noastre la activitatea companiei „MIR” va contribui la economisirea de resurse financiare și, probabil, mult mai important, va reafirma angajamentul Republicii Moldova de a proteja spațiul informațional național și regional”, a precizat secretarul general al Guvernului, Artur Mija.
În context, Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Inga Sibova, l-a întrebat pe Artur Bija, cu ce nu a intrat în voie conducerii televiziunea MIR.
„Eu cred că cetățenii ar dori să cunoască cu ce nu v-a intrat în voie această companie, MIR, care se numește. Dumneavoastră argumentați acest proiect de lege, dar nu ați făcut cunoștință cu statutul acestei organizații, unde scrie foarte clar că nimic politic ei nu difuzează, doar evenimente culturale și economice care leagă mai multe țării”, s-a adresat Inga Sibova.
În replică, Artur Mija, i-a răspuns că realitatea este alta și că MIR difuzează inclusiv articole politice, în pofida statutului.
„Noi am consultat și statutul, am consultat și reportajele și conținutul. Și vreau să vă zic că lucrurile nu corespund. Explicați-mi mie, vă rog, cum o organizație care ține la statutul ei, care spune că nu va difuza reportaje politice, pe prima pagină a site-ul web are rubrica - Politic. Și există articole”, a spus Mija.
Subiectul nu l-a lăsat indiferent nici pe deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dan Perciun, care i-a numit trădători pe deputații care susțin televiziunea MIR.
„Noi ca de obicei constatăm caracterul profund, antinațional și ipocrit al multor dintre colegii noștri, care de fiecare dată își bat capul de interesele Federației Ruse. Sunt o rușine pentru națiunea de patriotism față de această țară și care continuă să apere un stat agresor. Pentru că, dacă ar fi făcut un minim efort și ar fi căutat cine este redactorul acestei televiziuni, ar fi constatat că așa-numitul Batîrșin a fast decorat în februarie 2023 de către Putin cu ordin «За заслуги перед Отечеством», la un an de la invazia în Ucraina. Și voi dacă condiderați că un asemenea redactor poate asigura o politică imparțială, dacă voi considerați că televiziune care a are majoritatea stafului pe teritoriul unui stat unde este cenzură absolută pe asemenea subiecte poate avea o politică editorială imparțială, sunteți ori proști, ori ipocriți, ori efectiv trădători. Și cei care intervin astăzi aici cu aceste încercări de a justifica menținerea acestei televiziuni, sunt o rușine absolută. Sunt niște indivizi printre voi, care, cu fiecare ocazie, dacă pot pupa cizma rusească, o fac”, a spus revoltat Dan Perciun.
MIR” este o structură media a Comunității Statelor Independente (CSI) și fondatoarea posturilor de televiziune „Mir TV” și „Mir 24”, care nu deține licență de emisie eliberată de Consiliul Audiovizualului și, respectiv, nu este furnizor de servicii media aflat sub jurisdicția Republicii Moldova.
Mai mult, în prezent, retransmiterea acestor posturi TV este suspendată pe perioada stării de urgență, după emiterea unei dispoziții în acest sens de Comisia pentru Situații Excepționale. Potrivit documentului, pe perioada țării de urgență, în Republica Moldova este interzisă difuzarea sau retransmisia programelor produse în statele care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu anumite excepții.





































