O barcă cu 12 persoane s-a răsturnat, duminică seara, pe râul Mureș, în zona localității Periam Port, România. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, patru persoane sunt încă dispărute: doi minori și doi adulți. Potrivit acestora, persoanele din barcă nu purtau veste de salvare. Totodată, un minor a decedat, după ce salvatorii au încercat resuscitarea acestuia.
„În seara zilei de 30 aprilie, în jurul orei 20.40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureş (Periam Port – judeţul Timiş) spre malul drept (judeţul Arad), în extravilanul localităţii Semlac, cu o barcă din lemn. În ambarcaţiune, din extravilanul localităţii Semlac, s-au îmbarcat 11 persoane (5 majore şi 6 minore), pentru a ajunge în Periam Port. La aproximativ 2-3 metri de mal, ambarcaţiunea s-a scufundat”, precizează poliția, potrivit Agerpres și G4Media.
În urma incidentului, a survenit decesul unui copil de 3 ani, din Semlac, în continuare fiind căutaţi un bărbat de 29 de ani, din Arad, un bărbat de 31 de ani, din Nădlac, şi doi copii din Nădlac.
Din cercetări a reieşit că bărbatul care conducea nu deţine certificat de conducător al ambarcaţiunii, iar barca nu este înmatriculată.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea luării de măsuri preventive.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.




































