Ucraina neagă implicarea în atacurile cu drone asupra Kremlinului și tentativa de asasinare a lui Vladimir Putin. Serviciul de presă al președintelui Volodimir Zelenski susține că partea ucraineană are drept scop doar eliberarea propriilor teritorii, dar nu și atacarea altora.
„Nu avem nicio informație despre așa-numitele atacuri nocturne asupra Kremlinului, dar, așa cum a declarat în repetate rânduri președintele Zelenski, Ucraina direcționează toate forțele și mijloacele disponibile pentru a-și elibera propriile teritorii, nu pentru a le ataca pe ale altora”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui, Serghei Nikiforov.
TV8.md amintește că Serviciul de presă al Kremlinului anunță că a dejucat o tentativă de asasinat a președintelui Vladimir Putin. Conform TASS, ucrainenii ar fi folosit două drone fără pilot pentru a ataca Kremlinul, ținta fiind Vladimir Putin, scrie Stiripesurse.ro.
„În această seară, regimul de la Kiev a încercat un atac cu dronă fără pilot asupra reședinței de la Kremlin a președintelui Federației Ruse", a declarat Kremlinul.
Potrivit serviciului de presă al șefului statului, „două drone au fost îndreptate spre Kremlin”.
„Ca urmare a acțiunilor întreprinse în timp util de către serviciile militare și speciale cu ajutorul sistemelor de control radar, dronele au fost făcute inoperabile”, a subliniat Kremlinul.
„În urma căderii acestora și a împrăștierii fragmentelor pe teritoriul Kremlinului, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale”, a adăugat serviciul de presă al șefului statului.
„Președintele Federației Ruse nu a fost rănit în urma atacului terorist. Programul său de lucru nu a suferit nicio modificare și continuă ca de obicei”, se arată în comunicat.
„Considerăm aceste acțiuni ca fiind o acțiune teroristă planificată și un atentat asupra președintelui Federației Ruse, desfășurate în ajunul Zilei Victoriei, parada din 9 mai, la care se planifică să fie prezenți și oaspeți străini", se arată în comunicat.
Rusia își rezervă dreptul de a răspunde la tentativa de atac asupra Kremlinului unde și când consideră necesar, a adăugat Kremlinul.




































