Fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evghenii Prigojin, susținut de Kremlin, a publicat un videoclip pe canalul său Telegram pe fundalul a zeci de cadavre a luptătorilor ruși, care ar fi fost uciși în timpul luptelor din 4 mai. Acesta i-a acuzat pe ministrul rus al apărării Serghei Șoigu și pe șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse Valerii Gerasimov pentru moartea lor.
„Aceștia sunt băieții care au murit astăzi, sângele este încă proaspăt”, spune fondatorul Wagner PMC în filmare, vorbind cu un ton ridicat al vocii și arătând spre cadavrele luptătorilor.
Acesta a spus că luptătorii săi au la dispoziție cu „70 la sută mai puțină muniție” și dacă li s-ar da cel puțin o „normă”, atunci ar fi de cinci ori mai puține victime.
Totodată, acesta i-a învinovățit pe ministrul rus al apărării Serghei Șoigu și pe șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse Valerii Gerasimov pentru moartea luptătorilor ruși.
„Aceștia sunt tații sau fii cuiva.Cei care nu ne aprovizionează cu armament vor arde în Iad, vor mânca rahat acolo. Avem doar 30% din munițiile necesare. Unde naiba sunt munițiile? Priviți-i pe ei, canaliilor. Voi stați prin cluburi scumpe și selecte, iar copii voștri nu mai pot de bine. Ei au venit aici ca voluntari și mor ca să vă puteți îngrășa în birourile voastre din lemn roșu”, rezumă Prigojin, adresându-se celor doi pe care îi numește „creaturi” și „ticăloși”.
Prigojin s-a plâns în mod repetat de lipsa de muniție în ultimele câteva luni. Pe 29 aprilie, el a amenințat că își va abandona pozițiile de lângă Bahmut din regiunea Donețk dacă nu va primi mai multe provizii de la Kremlin.
Grupul Wagner a avut un rol important în eforturile ofensive ale Rusiei în estul Ucrainei, în special în jurul orașului Bahmut, unde luptele brutale au provocat pierderi grele de ambele părți.
Partea ucraineană susține că în aceste bătălii armata rusă și Grupul Wagner a pierdut câteva sute de luptători pe zi, și uneori până la o mie. Ministerul rus al Apărării nu furnizează date despre pierderi. De asemenea, Prigojin nu precizează numărul morților, dar a numit pierderile „mari”.




































