Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a trimis o telegramă scriitorului naţionalist rus Zahar Prilepin, rănit sâmbătă în explozia unei maşini-capcană, şi declară că atacul „nu va rămâne nepedepsit”, informează Agerpres, citat de Hotnews.
„Avem de-a face cu un inamic fricos, care încearcă să ne sperie. Îşi alege drept ţintă adevăraţii patrioţi ai ţării noastre. Cei care îşi oferă forţele pentru slujirea patriei, care fac totul pentru a apropia victoria asupra neonazismului ucrainean. Aceste crime nu vor rămâne nepedepsite”, scrie Medvedev, urându-i lui Prilepin însănătoşire grabnică.
Zahar Prilepin, un cunoscut scriitor naţionalist rus, a fost rănit sâmbătă în explozia unei maşini-capcană în oraşul Nijni Novgorod. Prilepin, în vârstă de 47 de ani, a fost rănit la ambele picioare şi este în prezent spitalizat, în timp ce şoferul său a decedat în urma exploziei. Potrivit primelor elemente ale anchetei, un dispozitiv exploziv a fost plasat sub maşina lui Prilepin




































