Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit la Londra cu secretarul de Stat pentru afaceri externe, Commonwealth și dezvoltare al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, James Cleverly.
Oficialii au vorbit despre cooperarea bilaterală, în special cea economică. Au fost discutate evoluțiile de securitate din ultima perioadă, cum țara noastră poate deveni un furnizor de stabilitate în regiune și cum ne pot ajuta partenerii britanici în acest sens.
Șefa statului a apreciat contribuția Marii Britanii la realizarea reformelor pe care le întreprindem, în special pe segmentul anticorupție.
Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi, 6 mai, la ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea și reginei consoarte Camilla, care se desfășoară la Westminster Abbey.
Șefa statului a transmis felicitări cordiale din partea cetățenilor țării noastre Familiei Regale și cetățenilor britanici cu ocazia începerii unei noi ere pentru Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord




































