Vicepreședintele Partidului Schimbării și expert în energetică, Sergiu Tofilat, urmează să fie desemnat membru al Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”. Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii „Alternativa” de la TV8.
„La sfârșitul lunii iulie va fi adunarea acționarilor Moldovagaz și pe mine pe vor înainta ca membru al Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”.
Probabil eu voi lucra alături de domnul Șoitu (n.r. Tudor Șoitu, expert în domeniul energetic și ex-vicedirector al Curții de Conturi). O să facem o conferință de presă când totul va fi clar și vom spune cu ce ne vom ocupa”, a menționat Tofilat.
Sergiu Tofilat este analist în domeniul energetic şi financiar-bancar. În 2006 a absolvit Facultatea de Finanțe a Academiei de Studii Economice din Moldova.
În 2020 a devenit al aparatului președintelui Republicii Moldova, ocupând funcția de consilier prezidențial în domeniul energetic, iar în mai 2021 a demisionat din funcție pentru a participa alături de colegii săi din formațiunea politică „Partidul Schimbării” în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
În decembrie 2019, a devenit consilier municipal în Chișinău din partea Mișcării Social-Politice „Forța Nouă”, preluând mandatul de la Victor Chironda, care a fost numit viceprimar.