Guvernul nu a achitat integral banii companiilor care au efectuat lucrări de reparație a drumului spre satul Bulboaca. Potrivit Asociației drumarilor antreprenori din Moldova, datoriile acumulate se ridică la o sumă cuprinsă între 30 și 45 de milioane de lei.
În replică, Ministerul Finanțelor a precizat, pentru TV8, că la începutul lunii, se achită mai întâi cheltuielile prioritare, iar plățile către companii vor fi efectuate ulterior.
Președintele Asociației drumarilor antreprenori din Moldova, Boris Gherasim, și-a exprimat dezamăgirea, afirmând că, în ciuda faptului că lucrările au fost finalizate conform termenului impus, plata întârzie.
„I-am stimulat pe muncitori în toate modurile posibile să lucreze în weekend, am lucrat în două schimburi, am adus echipamentele de la alte obiective pentru a respecta termenul”, a spus Gherasim, potrivit Infotag.
Asociația a menționat că a plătit deja 5 milioane de lei în taxe pentru lucrările efectuate, în timp ce statul nu a făcut încă plățile către companii.
„Clientul, statul, nu a plătit încă firma, iar la minister, zi de zi, ne hrănesc cu promisiuni goale că acei bani cu siguranță vor ajunge mâine”.
Solicitați pentru o reacție, reprezentanții Ministerului Finanțelor au subliniat că banii vor fi achitați.
„Întrucât suntem la început de lună, actualmente, conform cadrului legal, se achită cheltuielile prioritare, adică cele sociale, ulterior, se vor achita și celelalte plăți”.
Asociația drumarilor antreprenori din Moldova reprezintă 14 mari organizații de construcții de drumuri din țară, responsabile pentru peste 80% din lucrările de reparații de drumuri. Cu toate acestea, situația financiară precară a dus la scăderea numărului de angajați în sectorul construcțiilor de drumuri, de la 2.400 la doar 1.500 de persoane, care lucrează în firmele membre ale Asociației.
TV8.md reamintește că Republica Moldova a găzduit, pe 1 iunie, cea de-a doua ediție a Summitului Comunității Politice Europene. 48 de oficiali, președinți și șefi de guverne de pe continentul european s-au adunat la Bulboaca.
Înaintea Summitului, satul Bulboaca din raionul Anenii Noi a devenit cel mai agitat punct din Moldova. Locuitorii au plantat copaci, au sădit flori și au făcut curățenie prin curți. În sat, a fost schimbat chiar și gardul Primăriei. Iar drumul spre satul Bulboaca a fost renovat.