Consilierul municipal Valerii Klimenko a venit la protest cu panglică bicoloră, folosirea căreia a fost interzisă.
„Conducerea ca noi să uităm despre buneii și tații noștri care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. (...) Ei înțeleg că oamenii au de făcut o alegere: fie să-și facă datoria în fața străbunilor și să vină cu panglica la Memorial sau să-i trădeze”, a spus Klimenko în cadrul protestului din Capitală.
TV8.md amintește că purtarea panglicii Sfântul Gheorghe este interzisă în Republica Moldova, iar persoanele care o vor purta în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul zilei de 9 mai vor fi sancționate contravențional. Precizarea a fost făcută de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.
Potrivit acestuia, panglica bicoloră este un simbol al agresiunii militare în Ucraina. Astfel, persoanele fizice care nu respectă legea pot fi amendați cu maxim de 9000 de lei, iar cele juridice vor plăti până la 30 mii de lei.





























































