„De 9 mai suntem solidari pentru pace”. Guvernul Republicii Moldova organizează pe data de 9 mai, de la ora 11:00 până la ora 15:00, în Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”, programul pentru copii: „Celebrăm Europa împreună”.
În cadrul evenimentului va avea loc o expoziție de meșteșugari, program artistic din partea corului militar Credo, ateliere și activități pentru copii, expoziție a tehnicii de intervenție și criminalistică, spectacol din partea serviciului chinologic și al echipei canine, dar și alte surprize.
Potrivit autorităților, intrarea pe teritoriul Grădinii Botanice este liberă, iar primii 3000 de vizitatori vor primi înghețată gratuită.
Amintim că ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, împreună cu trupa Zdob și Zdub invită toți cetățenii să viziteze Orășelul European. Acesta va avea loc pe 13 mai la Chișinău și pe 20 mai la Leova.
„Prieteni, Uniunea Europeană și-a exprimat ferm și a demonstrat, de-a lungul anilor, prin acțiuni concrete, solidaritatea cu Republica Moldova. Unitatea statelor membre ale UE, în acest demers al solidarității, a fost și este de neclintit. Spiritul solidarității și unității l-am constatat și aici, în această țară mică, dar frumoasă”, a transmis oficialul european.





































