Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a efectuat marţi o vizită la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Este cea de-a cincea vizită efectuată de oficialul UE în Ucraina de când Rusia a lansat o invazie la scară largă în această ţară și are loc la o dată simbolică pentru Europa.
Zelenski a amintit că de acum 9 mai - Ziua Europei în Uniunea Europeană - va fi marcată și în Ucraina.
„Eforturile noastre pentru o Europă unită, pentru securitate și pace trebuie să fie la fel de puternice ca și dorința Rusiei de a ne distruge securitatea, libertatea, Europa. Trebuie să acționăm împreună pe măsura amenințării de a învinge acest rău al agresiunii. Pentru ca noile generații de europeni să sărbătorească în pace Ziua Europei și să nu-și amintească doar că a existat odată o astfel de sărbătoare și că a fost cândva pace pe continent.
Le mulțumesc tuturor partenerilor noștri care acționează pentru a ne proteja Europa și libertatea. Sunt recunoscător președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru angajamentul său neclintit de a găsi soluții puternice de care Europa are nevoie”, a transmis Zelenski.
În cadrul întrevederilor, oficialii au discutat despre mai multe domenii cheie de cooperare - de la livrarea de muniție până la acordarea de asistență financiară semnificativă pentru viabilitatea statului și pentru restaurarea Ucrainei, scrie Ukrinform.
Vizita la Kiev are loc la o dată simbolică pentru Europa, care potrivit președintei Comisiei Europene „este un loc potrivit pentru a sărbători Ziua Europei”.
„Continuăm să facem tot ce ne stă în putere pentru a eroda mașina de război a lui Putin și veniturile sale. Comisia Europeană a propus un al 11-lea pachet de sancțiuni. Am discutat, de asemenea, despre progresul Ucrainei către UE. Mi-am adus respectul pentru eforturile Ucrainei, muncind din greu la reforme în mijlocul unui război în plin. Lucrările trebuie să continue. Ucraina poate conta pe sprijinul și expertiza noastră pe tot parcursul procesului”, menționează Von Der Leyen.
Ucraina a fost desemnată anul trecut drept ţară candidată la aderarea la UE şi aşteaptă o evaluare din partea Comisiei pentru a stabili dacă eforturile sale de reformă sunt suficiente pentru a începe negocierile oficiale de aderare.
Bruxelles a acordat până în prezent Ucrainei un ajutor militar, financiar şi umanitar în valoare de 67 de miliarde de euro, în timp ce se lucrează la un nou set de sancţiuni economice împotriva Rusiei, scrie Bursa.ro.




































