Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) oferă pentru trei raioane ale Republicii Moldova un grant de 5,6 milioane euro pentru gestionarea deșeurilor. În acest sens, Guvernul a aprobat miercuri, 10 mai, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și BERD.
Astfel, aproximativ 185.000 de persoane din Nisporeni, Ungheni și Călărași vor beneficia de un sistem modern de gestionarea durabilă a deșeurilor, informează Ministerul Finanțelor.
„Se aprobă și se prezintă Președintelui Republicii Moldova spre examinare proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare privind finanțarea proiectelor investiționale orientate spre dezvoltarea infrastructurii în domeniul managementul deșeurilor solide, în sumă de 5 600 000 euro, în vederea realizării proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova, semnat la 30 martie 2023”, se arată în proiect.
Potrivit Ministerului Finanțelor, această finanțare completează un împrumut suveran de 25 milioane euro acordat de BERD Guvernului Republicii Moldova, parte a unui pachet de finanțare mai larg, cu un împrumut suplimentar din partea Băncii Europene de Investiții și granturi investiționale din partea altor donatori bilaterali.
Proiectul va finanța achiziționarea de active pentru colectarea și transportarea deșeurilor, cum ar fi containere pentru deșeuri și vehicule de colectare, precum și construcția de infrastructura de sortare și tratare a deșeurilor solide, cum ar fi depozite de deșeuri și instalații de sortare și tratare a materialelor.
Până în prezent, Banca a investit peste 2 miliarde euro în Republica Moldova prin intermediul a 160 de proiecte, cu 52% din portofoliul său în infrastructură durabilă.




































