Interpreta Dianna Rotaru a publicat prima fotografie împreună cu micuța ei, venită pe lume pe 3 decembrie. Prezentatoarea TV a menționat, într-o postare pe Instagram, că împreună sunt „o inimă pentru totdeauna”. Totodată, Dianna Rotaru a mulțumit tuturor pentru susținerea din această perioadă.
„Bine ai venit în viața noastră, bebelina mică. Suntem o inimă pentru totdeauna! Dragilor, vă mulțumim pentru mesajele atât de frumoase și prețioase, susținere emoțională și sfaturi utile. Doamne-ajută tuturor părinților”, a scris interpreta.
Cântăreața nu a dezvăluit, deocamdată, numele copilului.

Dianna Rotaru a anunțat că va deveni mămică pe 4 august. Emoționantă, artista a spus că viața i s-a schimbat radical în momentul în care a aflat că are în pântec un suflet.
„Am și eu de făcut un anunț care mi-a schimbat practic viața, gândirea, viziunea. Vreau să vă spun că sunt însărcinată. Mă tot vedeți în rochițe din astea, am și un motiv foarte frumos. Este rodul iubirii. Doamne, a început inima să bată mai activ.
Oh. Este un sentiment foarte frumos. Totul se schimbă la 360 de grade. Eu mă simt foarte bine și vă mulțumesc că aceste clipe frumoase pot să le petrec cu voi. Chiar frumos”, a zis Dianna Rotaru.






























































