Diferențele dintre politica externă a lui Erdogan și cea a contracandidatului său, Kemal Kilicdaroglu, țin mai puțin de o reinterpretare substanțială a interesului național al Turciei, și mai degrabă de stil, ton și predictibilitate în asigurarea acestui interes, spun analiștii și politicienii citați de Politico, The Economist și The Guardian, notează Libertatea.
Cele mai multe sondaje de opinie din Turcia sugerează că liderul opoziției unite Kemal Kilicdaroglu va fi în avantaj, duminică, în primul tur al alegerilor prezidențiale, și ar putea câștiga în fața lui Recep Tayyip Erdogan în al doilea tur de scrutin, două săptămâni mai târziu. Actualul președinte încearcă prin urmare să își recâștige popularitatea, folosind banii publici pentru a petici buzunarele cetățenilor serios afectați de inflație. În același timp, el caută ajutor în străinătate, încercând o echilibristică, așa cum a făcut în ultimul deceniu, între aliații NATO, Rusia și alte autocrații.
În ultimele două luni, guvernul său a aprobat cu întârziere aderarea Finlandei la NATO, a interzis companiilor să trimită bunuri sancționate prin Turcia, către Rusia, și i-a curtat pe investitorii occidentali, pe care altădată îi respingea. Dar Erdogan și-a asigurat de asemenea susținătorii că Ankara și-a construit o politică externă independentă de dorințele Occidentului și chiar a acuzat statele din vest că îl sprijină pe rivalul său. „Poziția lor ostilă față de Erdogan este o poziție ostilă față de națiunea mea”, a declarat el pe 13 aprilie. „Națiunea mea va zădărnici acest complot”, a asigurat el.
În acest moment, relațiile Turciei cu UE și cu SUA sunt, fără îndoială, la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. Punctele de dezacord includ achiziționarea de către Ankara a unui sistem de apărare antiaeriană S-400 din Rusia, ofensivele armate împotriva insurgenților kurzi susținuți de americani în Siria, disputele privind frontierele maritime cu Cipru și Grecia și, nu în ultimul rând, acuzațiile privind presupusul sprijin american pentru lovitura de stat din 2016. Tensiunile s-ar diminua cu siguranță sub un guvern de opoziție. Dar analiștii, diplomații și politicienii opoziției au respins ideea comodă că înlăturarea lui Erdogan ar aduce cu sine o revizuire totală a politicii externe.
Stil și ton
Diferențele dintre politica externă a președintelui în exercițiu și cea a contracandidatului său ar ține mai puțin de o reinterpretare substanțială a interesului național turc, și mai degrabă de stil, ton și predictibilitate în asigurarea acestui interes, scrie The Guardian. Pentru Occident, un guvern condus de Kilicdaroglu ar fi un partener cu care ar negocia mai ușor. Dar optimiștii de la Bruxelles sau Washington ar trebui să își tempereze entuziasmul, avertizează comentatorii. „Respingem stilul confruntațional al actualului guvern”, a declarat Unal Cevikoz, principalul consilier pentru politică externă al lui Kilicdaroglu. „Vrem o Turcie care să fie percepută drept membru al comunității statelor occidentale”, a adăugat el, citat de revista The Economist.
Un nou guvern turc determinat să repare economia, să elibereze unii prizonieri politici și să demonteze autocrația lui Erdogan – printr-o tranziție spre parlamentarism – s-ar bucura de multă bunăvoință în Occident. Acest lucru ar putea aduce un profit imediat – spre exemplu relansarea discuțiilor blocate privind actualizarea uniunii vamale a Turciei cu UE. O schimbare de ton a politicii externe ar fi bine primită și de aliații NATO.
Opoziția promite spre exemplu o politică externă condusă de diplomați experimentați și sugerează că va renunța la veto-ul ce blochează momentan aderarea Suediei la NATO. Acesta ar fi un prim semn al schimbării de ton în politica externă. Totuși, comentatorii sugerează că, dacă va rămâne la putere, Erdogan însuși ar putea accepta în cele din urmă intrarea Suediei în Alianța Nord-Atlantică, odată ce veto-ul său inițial a servit scopului. Dar în ceea ce privește relațiile Turciei cu Rusia, cu Grecia sau atitudinea Ankarei față de insurgenții kurzi din Siria, este puțin probabil să se producă mari schimbări.
Relația cu Rusia
Un guvern al președintelui Kilicdaroglu nu se va alătura, cel mai probabil, sancțiunilor împotriva Rusiei, și nu va juca un rol mai activ în Ucraina, preferând să se poziționeze în continuare ca mediator, spun analiștii.
Există o senzație în Turcia, împărtășită de partidul Justiție și Dezvoltare (AKP), aflat la putere, dar și de opoziție, că SUA nu vor rămâne în regiune pentru totdeauna, a explicat pentru The Economist Nigar Goksel, expertă la think-tank-ul Crisis Group. Acest lucru slăbește apetitul pentru confruntarea cu Rusia. În plus, antiamericanismul a fost alimentat timp de mulți ani de guvernul lui Erdogan. Când ambasadorul SUA la Ankara, Jeff Flake, s-a întâlnit cu opoziția în martie, un schimb diplomatic destul de normal, Erdogan a promis că „le va da o lecție americanilor” și a acuzat Occidentul de manipulare a alegerilor din Turcia. Liderii opoziției știu și ei că că Kilicdaroglu nu-și poate permite să alieneze Rusia, având în vedere dependența Turciei de importurile rusești, așa că Cevikoz, principalul consilier pentru politică externă, a vorbit și el despre o nouă arhitectură de securitate în Europa, în urma războiului.
O problemă ar putea totuși să dispară: sistemul de apărare antiaeriană S-400 pe care Erdogan l-a achiziționat din Rusia, declanșând sancțiuni americane. Cevikoz a admis că achiziționarea de către Erdogan a sistemului rusesc în 2017 a fost „o mare greșeală și am plătit scump pentru ea”, o referire la faptul că SUA au refuzat Turciei livrarea de avioane F-35 și F-16. Dar ce se va întâmpla cu sistemul? Trimiterea lui într-o altă țară (poate în Ucraina, așa cum ar fi sugerat unii oficiali americani) nu este o variantă. Eventual, un nou guvern ar putea să-l lase într-un depozit și să arunce cheia, au explicat unii politicieni din opoziție, citați de The Economist. De asemenea, noul guvern ar putea respinge o propunere, favorizată de Erdogan, ca Rusia să construiască o a doua centrală nucleară în Turcia, dincolo de cea care este deja în construcție.
„Politica turcă privind Grecia nu se va schimba peste noapte”
Grecii, care la rândul lor merg la vot pe 21 mai, urmăresc de asemenea cu atenție alegerile din Turcia. În ultimii ani, avioanele Turciei le-au șicanat pe cele grecești deasupra Mării Egee, în vreme ce Erdogan a sugerat că ar putea invada o insulă grecească peste noapte și chiar a amenințat Atena cu un atac cu rachetă. Decizia sa din 2020 de a reconverti Hagia Sofia din Istanbul – cândva cea mai mare biserică a Constantinopolului – din muzeu în moschee, așa cum fusese în perioada otomană, a nemulțumit mulți greci. Kilicdaroglu s-ar dovedi cu siguranță un partener diplomatic mai abordabil, dar mulți comentatori au observat din nou că și în relație cu Grecia, el ar putea oferi mai degrabă o schimbare de stil decât de substanță.
Când vine vorba de marile chestiuni regionale – granițele maritime, resursele energetice din estul Mediteranei și de lângă Cipru – prioritățile strategice cheie ale Turciei vor rămâne probabil inflexibile, scrie Politico. A admis-o chiar premierul grec Kyriakos Mitsotakis, care a salutat „relativa îmbunătățire a climatului după cutremurele devastatoare din Turcia”, dar a avertizat: „Politica turcă nu se va schimba peste noapte”. El s-a plâns în special de strategia „patriei albastre”, prin care Ankara încearcă să proiecteze supremația navală turcă în Mediterana de Est, o potențială amenințare la adresa Greciei. Constantinos Filis, director al Institutului de Afaceri Globale și profesor de relații internaționale la Colegiul American din Grecia, a observat diferența evidentă de stil între Erdogan și Kilicdaroglu, dar a avertizat și el că este puțin probabil ca pozițiile lor să se dovedească prea diferite în ceea ce privește problema centrală a securității în Marea Egee. Poziția oficială a Turciei este de a cere Atenei demilitarizarea insulelor din estul Mării Egee, în timp ce mulți greci se tem că Turcia are de fapt ambiții teritoriale asupra acestora.
„Nu știu cât de ușor va fi pentru Kilicaroglu să schimbe retorica, când Erdogan a ridicat ștacheta atât de sus”, a spus Filis pentru Politico. Totuși, Soner Cagaptay, director al programului de cercetare turcă de la Washington Institute, a declarat că diferența dintre cei doi rivali în alegerile din Turcia este totuși evident, atunci când vine vorba despre securitatea Greciei. „Fie Erdogan va pierde, fie va câștiga și Turcia va deveni o autocrație completă. Pentru Grecia, este o alegere între a avea alături o democrație sau o autocrație în viitorul apropiat”, a spus el. Analistul a observat că autocrații folosesc de obicei politica externă pentru a distrage atenția publicului de la problemele lor, în timp ce Kilicdaroglu va încerca să aprofundeze legăturile cu Europa și relațiile sale comerciale prin intermediul uniunii vamale UE-Ankara.
Kurzii, Siria, al-Assad și refugiații
Un nou guvern ar putea fi nevoit să se bazeze pe principalul partid kurd din parlament. Dar acesta nu s-ar grăbi să facă pace cu insurgenții kurzi din nordul Siriei sau să retragă trupele din regiune. Mult mai probabil este scenariul în care Ankara nu va mai demite primarii kurzi aleși, așa cum a tot făcut-o Erdogan începând din 2017, și ar permite eliberarea politicienilor kurzi încarcerați, cum ar fi Selahattin Demirtas, un fost candidat la președinție. Dar chiar și un guvern de opoziție ar continua să lupte împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), un grup kurd înarmat din Turcia, și a francizei sale siriene, YPG, a explicat pentru The Economist Oytun Orhan, un analist. Kilicdaroglu și aliații săi ar căuta să restabilească relațiile cu Bashar al-Assad, un lucru pe care Erdogan, care a susținut răsturnarea dictatorului sirian, a început, de asemenea, să îl exploreze.
Dar acest lucru nu ar răsturna substanțial politica Turciei privind Siria. Teritoriile pe care Turcia le-a smuls de la YPG în cadrul ofensivei armate din Siria sunt importante monede de schimb în relația cu regimul lui Assad. Un nou guvern nu ar renunța ușor la ele, a explicat Orhan. Asemenea lui Erdogan, opoziția intenționează să se bazeze pe Assad pentru a prelua mulți dintre cei 3,6 milioane de refugiați sirieni care se află acum în Turcia și pentru a-i controla pe insurgenții kurzi. „Odată ce vom avea acest tip de acord, ar putea exista un moment în care am putea lua în considerare retragerea trupelor din Siria”, a subliniat un deputat important din opoziție.
„Dar acest lucru nu se va întâmpla peste noapte”, a avertizat el. Ambele tabere s-au complăcut într-o retorică anti-refugiați, afirmând că doresc să îi împingă pe toți sirienii în țara lor natală, dar opoziția a stabilit și un termen limită strict, acela de a realiza acest lucru în termen de doi ani de la alegerea sa. „Ce caută 3 milioane de sirieni în țara noastră? Copiii noștri nu-și găsesc locuri de muncă”, s-a plâns Kilicdaroglu. El a asigurat că această întoarcere se va realiza în mod voluntar „prin obținerea de asigurări din partea guvernului de la Damasc că refugiații care se întorc nu vor fi persecutați acolo”, dar nu a explicat cum se poate asigura că dictatorul sirian își va respecta eventualele promisiuni.
