Un copil de 11 ani s-a ales cu arsuri, după ce hainele i-au luat foc atunci când s-a apropiat de un aragaz aflat în funcțiune. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 11 mai, în localitatea Colibaș, raionul Cahul.
Tatăl acestuia, care se afla în apropiere, a reacționat imediat pentru a stinge îmbrăcămintea copilului. La fața locului a fost alertat un echipaj de medici, care au acordat îngrijirile de rigoare, iar ulterior, au transportat băiatul la spitalul raional.
În urma incidentului minorul a primit arsuri termice pe circa 13-15% din suprafața corpului. În prezent, starea acestuia este satisfăcătoare.
Alte circumstanțe urmează a fi stabilite de specialiști.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe măsurile de siguranță în timpul utilizării aragazelor, dar și altor instalații alimentate cu gaze naturale.
Mai mult, întru evitarea situațiilor de risc, specialiștii recomandă monitorizarea strictă a copiilor, evitând accesul acestora la sursele de ardere. În cazuri excepționale, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul de urgență 112.




































