40 de elevi au fost premiați în cadrul festivității de încheiere a Olimpiadei Republicane la Limba și literatura rusă, desfășurată în perioada 12–14 mai, la Liceul Teoretic „N. V. Gogol” din Chișinău. Învingătorii competiției sunt discipoli ai unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Anenii Noi, Bălți, Briceni, Chișinău, Drochia, Dondușeni, Edineț, Hîncești, Ocnița, Rezina, Ungheni, Taraclia și UTA Găgăuzia.
Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a felicitat elevii pentru performanța obținută în cadrul olimpiadei.
„Toți sunteți învingători, deoarece fiecare dintre voi are de câștigat din această experiență frumoasă. Ați dat dovadă de originalitate și creativitate în scrierea probelor și ați demonstrat că puteți să formulați întrebări și să vă argumentați opinia în discuția cu membrii juriului”, a menționat Lilia Ivanov.
În mesajul său, președinta Consiliului Olimpic Republican la Limba și literatura rusă, Olga Gherlovan, doctor, conferențiar universitar, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, a menționat că elevii au reușit să prezinte abordări creative și inspirate la subiectele propuse de juriu, remarcând o creștere a nivelului de pregătire al participanților.
„Vă felicit pentru performanța de care dați dovadă în cadrul olimpiadelor și vă îndemn să continuați să studiați domeniul de care sunteți pasionați, cel al limbii și literaturii ruse”, a spus Olga Gherlovan.
Olimpiada Republicană la Limba și literatura rusă a fost organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării și se înscrie în lista celor 21 de olimpiade și concursuri republicane care au loc în perioada 17 februarie – 22 mai 2023.