Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1684: Halucinațiile lui Putin, grad nou pentru Kadîrov și amenințări reciproce. România a refuzat Kievul

/VIDEO/ Simfonie spațială cu recentele imagini uimitoare obținute de NASA: „Operă de artă aproape totală”

NatPhil-Cosmic-Cycles-1440x780-f5cf9349eb
18 mai 2023, ora 16:51

Ar putea fi considerată uniunea supremă între ştiinţă şi muzică: o nouă „simfonie spaţială” este ilustrată cu cele mai recente imagini spectaculoase obţinute de NASA.

Premiera simfoniei „Cosmic Cycles”, despre care compozitorul ei, americanul Henry Dehlinger, a spus că reprezintă „o operă de artă aproape totală”, a avut loc săptămâna trecută la Washington, scrie Agerpres.

„Nu include doar muzică, nu doar imagini. Este mai degrabă o experienţă cuprinzătoare”, a declarat el înaintea acelui prim concert.

O iniţiativă similară a fost realizată în urmă cu peste un secol de compozitorul englez Gustav Holst, cu celebra sa lucrare „The Planets” (Planetele). Dar, în epocă, existau încă multe lucruri de descoperit în domeniul astronomiei.

De atunci, oamenii au păşit pe Lună, au trimis vehicule robotizate pe Marte şi au lansat în spaţiu telescoape incredibil de puternice.

Imaginile cu rol ilustrativ au fost alese de agenţia spaţială americană (NASA) şi au fost organizate în şapte filme scurte, folosite ca sursă de inspiraţie de compozitorul Henry Dehlinger.

„Trebuia să mă ciupesc singur pentru a-mi aminti că nu era science-fiction, ci ştiinţă adevărată”, a declarat el.

Piotr Gajewski, directorul muzical şi şeful de orchestră de la National Philharmonic din Maryland, a dezvăluit că NASA a fost plasată în centrul acestui proiect.

„În loc să le propunem o operă muzicală şi să lipim imagini deasupra ei, cercetătorii de la NASA au început prin a asambla videoclipuri”, pe baza „celor mai bune descoperiri ale lor”, a detaliat acelaşi muzician.

Wade Sisler, de la Centrul Spaţial Goddard, administrat de NASA, consideră că rezultatul se ridică la înălţimea provocărilor generate de un astfel de proiect.

„Este o aventură diferită de toate cele la care am contribuit în trecut”, a declarat Wade Sisler, în vârstă de 64 de ani.

„Ca nişte picturi de Van Gogh”.

Simfonia nou creată, în şapte mişcări, începe în centrul Sistemului Solar, prezentând Soarele prin imagini cu suprafaţa sa turbulentă şi cu explozii ce proiectează particule de materie în vidul spaţial.

Una dintre mişcările următoare se concentrează pe studiul dedicat planetei noastre, în special prin intermediul unor fotografii realizate de astronauţi aflaţi pe orbita Terrei.

Spectacolul include şi „o colecţie fascinantă de vizualizări de date”, a explicat Wade Sisler. Cele despre curenţii oceanici, de exemplu, „seamănă cu nişte picturi de Van Gogh atunci când sunt puse în mişcare. Curenţii sunt magnifici, iar anumite tipare pot fi văzute în timp ce apar, de care oamenii nu erau conştienţi până acum”.

A patra parte a simfoniei, dedicată Lunii, este urmată de portrete ale fiecărei planete din Sistemul Solar – inclusiv imagini de pe scoarţa marţiană realizate de vehiculele robotizate plasate cu succes pe „Planeta Roşie”.

Simfonia include şi imagini ale unor asteroizi, înaintea unui final maiestuos, dedicat nebuloaselor şi găurilor negre.

NASA a publicat videoclipurile simfoniei pe pagina sa de YouTube, cu o versiune digitală a coloanei sonore.

„Un mare mister”

S-a decis să nu existe însă o sincronizare totală între muzică şi videoclipuri, pentru ca simfonia să fie „mai fluidă”, a explicat şeful de orchestră Piotr Gajewski. Această abordare îi permite să creeze „momente diferite la fiecare reprezentaţie”.

Faptul de a şti că aceste imagini şi misiuni spaţiale sunt reale reprezintă ceva frapant pentru public, afirmă Wade Sisler, întrucât în actuala eră digitală „oamenii pot să creeze orice cu ajutorul inteligenţei artificiale”.

„Oamenii sunt interesaţi de rezultate adevărate şi îşi spun: Wow! chiar ne-am dus să vedem acest asteroid!”, a declarat el.

Datorită frumuseţii acestor imagini grandioase, ele devin însoţitori perfecţi pentru creaţii orchestrale, consideră Piotr Gajewski.

„Ce ne face să devenim dintr-o dată emoţionaţi atunci când auzim un tip de muzică sau mândri atunci când ascultăm un altul? Este un mare mister şi, bineînţeles, spaţiul este celălalt mare mister, deci ele se completează foarte bine”, a adăugat el.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente