Distribuie Încă o persoană a fost găsită decedată în urma inundațiilor din regiunea italiană Emilia-Romagna, bilanțul morților ajungând astfel la 14, au anunțat vineri, 19 mai, autoritățile locale, citate de Libertatea.ro.
Ultima victimă este un bărbat care a fost găsit fără viață într-o casă inundată din orașul Faenza, care se află în mare parte sub ape după ploaia torențială de la începutul acestei săptămâni. Între timp, echipajele de salvare continuă eforturile de evacuare a persoanelor care au rămas captive în locuințele înconjurate de ape. Iar după o zi mai liniștită, ploile au reînceput.
În provincia Ravenna, autoritățile au ordonat evacuarea a două orașe și au lansat un apel „extrem de urgent” pentru ca locuitorii să își reducă la minimum deplasările, în contextul în care regiunea est vizată în continuare de o alertă meteo roșie. În orașul Ravenna ploaia continua să cadă, iar primarul Massimo Isola a vorbit despre o „situație dezastruoasă” în cătunele de pe dealurile din jurul orașului.
„I-am spus fiului meu că este un joc și că trebuie să se urce cât mai sus”
Între timp, au apărut noi detalii despre situațiile tragice prin care au trecut oamenii afectați de inundațiile devastatoare. Giovanni Pavani, un bărbat în vârstă de 75 de ani, a murit după ce a refuzat să iasă din casă marți, spunându-i vecinei sale Marina Giocometti că a pus saci de nisip de-a lungul ferestrelor și că va fi bine, relatează cotidianul Corriere della Sera. Cei doi vorbeau la telefon atunci când apa a intrat în casa bărbatului și mobila a început să plutească.
Giocometti i-a spus să se urce pe o masă, asigurându-l că va suna la serviciile de urgență, dar linia s-a întrerupt brusc, a povestit femeia. Fabiana, o femeie în vârstă de 36 de ani, a declarat că „nu va uita niciodată” gestul altruist al unui bucătar sârb care a înotat până la ea și i-a luat din brațe băiețelul de trei ani, ridicându-l pe umărul său pentru a-l duce într-un loc sigur.
„I-am spus fiului meu că este un joc și că trebuie să se urce cât mai sus posibil pe oricine l-a luat”, a spus femeia. Ploaia torențială, care a adus în 36 de ore jumătate din cantitatea de apă înregistrată în mod normal într-un an, a provocat pagube în valoare de miliarde de euro.
Totodată, întreaga situație a provocat o dezbatere la nivel național cu privire la motivul pentru care nu se iau mai multe măsuri în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice.
În 2014, premierul de atunci, Matteo Renzi, a înființat un grup operativ numit Italia Sicura (Italia sigură), care trebuia să se ocupe de prevenirea inundațiilor și a alunecărilor de teren. Grupul a fost desființat însă în 2018 de premierul Giuseppe Conte și înlocuit cu un proiect care nu a mai fost pus în aplicare.