Ţările occidentale se expun la „riscuri colosale” dacă furnizează Ucrainei avioane de luptă F-16, a declarat viceministrul rus de externe Aleksandr Gruşko, citat sâmbătă de agenţia oficială de presă TASS, preluată de Reuters.
Gruşko a răspuns la o întrebare despre implicaţiile furnizării avioanelor, pe care Ucraina le cere de la ţările NATO, scrie Agerpres.
Angajamente de a livra avioanele încă nu au fost obţinute, dar preşedintele american Joe Biden le-a spus vineri liderilor G7 că Washingtonul sprijină programe comune ale aliaţilor de formare pentru piloţi ucraineni pe F-16, au declarat înalţi oficiali americani.
„Noi vedem că ţările occidentale încă aderă la scenariul escaladării. Aceasta implică riscuri colosale pentru ei înşişi”, a declarat Gruşko.
„În orice caz, acest lucru va fi luat în considerare în toate planurile noastre şi avem toate mijloacele necesare pentru a atinge obiectivele pe care le-am stabilit”, a adăugat el.
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă dimineața în Japonia pentru a participa la Summitul G7. Liderii vor avea discuții cu privire la alte răspunsuri la invazia Rusiei în Ucraina în cadrul reuniunilor care au început vineri la Hiroshima. Totodată, va avea loc și o întâlnire între Zelenski și președintele SUA, Joe Biden, unde liderii vor discuta în detaliu despre pregătirea armatei ucrainene pentru avioanele de luptă F-16.
Summitul G7 din Japonia a început pe 19 mai și va dura trei zile. La acesta, liderii țărilor participante vor discuta despre situația din Ucraina, dezarmarea nucleară, afacerile regionale, economia mondială, dar și despre problemele globale precum schimbările climatice, sănătatea și dezvoltarea.





































